LECTURI PARALELE

Romulus Bucur
poet, eseist, traducător, redactor-şef adjunct al revistei „Arca”, Arad

autenticitate vs. eroism[1]

O parte, cea care constituie structura de rezistenţă a acestei cărţi, e cea care ţine de autenticitate, înţeleasă ca adevăr personal: „De când nu mai folosesc măşti,/ lucrurile s-au complicat./ Nu mai am puterea să pun măşti./ Fac chestia asta de trei ani./ Nu ştiu de ce./ Am tânjit trei ani la rând/ după simplitate şi persoana întâi./ Când le-am găsit, unde nu mă aşteptam să le văd,/ barajul s-a rupt”. Unul care se fundamentează profund, la nivel biologic, însă cu un sprijin consistent al citatului cultural „De unde ştii/ că realitatea nu e cum o văd eu,/ i-a zis tatăl în galeria/ de la Cupolă. Poate verdele tău/ e roşul meu, iar verdele meu/ e roşul tău. După ce-a învăţat la biologie/ despre cele trei feluri de celule conice/ din ochi, şi-a dat seama că are dreptate” (Lucky Luke). Și care, mai departe, nu prea pune mare preţ pe poezie, în orice caz, nu pe poezie aşa cum e e înţeleasă în mod tradiţional, convenţional, clişeizat: „Dacă poezia ar fi o fotografie frumos colorată,/ un joc Tetris sau un avion spre Grecia ori Egipt,/ totul ar avea sens şi substanţă./ Aproape că ar avea rost. Din păcate,/ pe calviţia mea becurile Sălii roşii din Cernăuţi/ strălucesc orbitor, în timpul conferinţei”.

Ceea ce implică, de asemenea, o redefinire a relaţiei dintre natural şi artificial, care nu se mai suprapune opoziţiei autentic/ inautentic: „şi morcovii au defecaţii siliconate”, sau „Sunt făcut din plastic, dar mă doare”.

Redefinirea mai înseamnă şi autodefinire, situare, continuă repoziţionare în realitate: „Legănat de idei care nu-mi aparţin,/ strâns între orele mici/ ale dimineţii şi trezit de haita/ vecinului de peste drum,/ dezamăgit de receptarea luptelor/ în presa de întâmpinare/ şi revoltat,/ din principiu,/ enervat de perna îngălbenită/ de singurătate/ şi transpiraţie,/ nesigur,/ speriat la fiecare cochilie/ care-mi pocneşte sub picior,/ după ploaie,/ obosit şi redundant,/ pornesc”.

O primă manifestare a acesteia ar fi dezeroizarea, antieroizarea, perspectiva antieroică, şi asta ar putea explica destul de convingător titlul cărţii: „Eroul e descumpănit./ A spintecat./ S-a uitat crâncen, în ochii celorlalţi./ A cugetat la etică şi morală. A tăiat din nou./ La debriefing, în cortul cel mare,/ Se uită la prunele de pe masă./ …/ Ceva legende/ îl obligă la atitudine şi poză./ Ar vrea să se culce. Să fie mult mai mic/ decât povestea./ Să se chircească. De la bătălie/ la filosofia morală – molfăie pruna –/ e doar o crampă. Îi este frică să le zică./ …/ Iese din cort doar când lumina iartă. Statutul îi cere victorii. Din priviri/ şi sclavul palid, gripat în ultima campanie,/ îi cere victorii clare.// Fraudulos, fără să ştie rostul vieţii,/ în discuţii publice sau private,/ eroul încercănat induce ideea că victoria/ e doar o chestiune de percepţie”. Dacă adăugăm pozele de la festivalul LitVest din 2016, în care autorul cărţii şi autorul rîndurilor de faţă sînt îmbrăcaţi în cămaşă de forţă şi investiţi cavaleri de către regele Ion Pop, totul devine cît se poate de coerent, o realitate alternativă, aceea a imaginaţiei, parazitînd-o pe cea veritabilă: „Fiecare dintre noi are câte un chinez în suflet,/ chiar dacă nu vrem să recunoaştem./ Al meu îmi ţine de urât,/ când sunt singur./ Îmi spune what the fuck, Radule, în mandarină./ Știu că e baptist/ şi cunoaşte mai multe lucruri/ decît le-aş putea e visa,/ dar e mic şi mă uit la el de sus”.

Unde intră, de-a valma, amintirile din epoca de aur (Vizită de lucru) – „În timp ce părinţii Emei şi ai Anei ne povesteau/ în jurul mesei de Crăciun,/ despre bătrânii îngropaţi/ în spatele unor uşi din metal sudate,/ mi-am adus aminte de spaima mea din liceu.// De fiecare dată când încropeam/ la orele de atelier de la Negruzzi,/ balustrade cu suduri proaste/ pentru balcoanele din cartierele muncitoreşti,/ noaptea cădeam în gol,/ cu mâinile pe balustradă”, dimensiunea parodic-aforistică (Beria) – „Cucuruzul se coace, în zori./ Lavrenti Pavlovici se scoală./ Cucuruzul tremură/ şi sughite”, echivocul („fetele care sugeau viaţa din rărunchi”), confuzia (voită) între realitate şi livresc „Cúchulain era înăltuţ şi vorbea puţin./ Un Ștefan răsturnat în oglindă./ Eroul cu o mie de feţe,/ proiecţia oricărui muritor./ Sau narator”, punerea în abis „Cum fac de doi ani, mă ascund şi acum/ în spatele unor personaje./ Le spun erou sau Jedi, de-o vreme/ şi caut alibiuri prin cărţi./ Să tai bradul din faţa casei,/ corect cum este el, atent la imigranţi?/ …/ E axa familiei. Băiatul meu, bărbat hotărât,/ mă urăşte. Cum pot tăia axa familiei,/ chiar dacă e tot mai înclinată/ iar catastrofa urmează, pe o stradă cu şcoală primară./ Hai să las eroul în cărţi/ şi să-mi asum. Nu contează prea mult/ axa,/ într-un an galactic. Trec certurile, deforestările./ Cam totul”, jocurile de cuvinte generatoare şi păstrătoare de ambiguităţi/ „zeiţa geroasă a relaţiilor, Frigg,/ îmi potrivea, tandru,/ plasturi de gheaţă”, citatele culturale savuroase şi inteligente în răstălmăcirea lor: „Cum avea să ştie că avarii/ urmau să vină la porţile cetăţii./ Simţea că-i lipseşte ceva fericire./ Doar în oraş putea găsi/ ceva fericire./ …/ La întoarcere, a stat mult de vorbă cu avarii/ şi, spre dimineaţă,/ a priceput că şi un barbar caută,/ cum ştie mai bine,/ fericirea prin târguri. Au făcut schimb de adrese./ Au pregătit împreună următoarea campanie,/ undeva la munte” (Barbarii aceia ar fi o soluţie).

Totul culminînd în re-enunţarea, placidă, antieroică, a perspectivei antieroice: „Periodic, trebuie să-şi facă analize./ Un erou nu are gută sau colesterol.// Urăşte halatele albe, cruciaţii fără cruce./ Clanul cu mască molotov.// Are doctoriţa lui de sufle,/ walkiria preferată”.

[1] Radu Andriescu, Jedi de provincie, Bistriţa, Casa de Editură Max Blecher, 2018.