JURNAL DE CĂLĂTORIE

Victor Neumann
isoric, Timişoara

Buenos Aires sau experimentul latino-american

O mare capitală a lumii noi

La începutul lunii noiembrie am vizitat pentru întâia oară o ţară din America de Sud. Pentru mine şi pentru soţia mea, Simona^[1], s-a întâmplat să fie Argentina, mai precis capitala acesteia, Buenos Aires. E unul dintre punctele cele mai îndepărtate de pe glob, dar şi cele mai exotice; un loc în al imigranţilor europeni de secol al XIX-lea şi al XX-lea, al persecutaţilor sau al excluşilor din ţările lor de origine; un spaţiu în care se împleteşte vechiul şi noul şi în care disponibilitatea pentru experimente este la ea acasă. Deşi e vorba de America de Sud, Argentina are particularităţile ei comparativ cu Brazilia, Peru, Venezuela sau Columbia. E o ţară cu puţini băştinaşi în momentul colonizării, una puţin cunoscută în timpul care precede formarea naţiunilor şi a statelor independente ale Americii de Sud. Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, Argentina a devenit un punct de atracţie prin diversitatea formelor de relief, prin climă, prin bogăţia şi singularitatea florei şi faunei. Natura şi-a pus amprenta pe cultura comportamentală a locuitorilor săi. Ca întindere, Argentina are dimensiunile unui continent, invitând nu doar la aventură, ci şi la o explorare multidisciplinară.  

Buenos Aires e un oraş cosmopolit, deschis la nou, o capitală cu milioane de locuitori, cu mii de palate şi zeci de zgârie nori, cu bulevarde largi şi agitate, dar şi cu nenumărate cartiere liniştite aparent situate înafara timpului şi spaţiului. Chiar dacă limba majorităţii e spaniola, fascinantă e diversitatea umană, omul obişnuit, preocuparea pentru profesie şi munca de fiecare zi. Un amalgam de idei sociale şi politice atrag după sine continue nemulţumiri şi demonstraţii, probând libertatea de a se exprima a oricărui grup. Fascinant e ataşamentul argentinienilor pentru muzică şi dans, un mod de recuperare a minţii cu ajutorul instinctelor corporale. Tangoul e al Buenos Aires-ului, făcând dovada bucuriei şi tristeţii unei societăţi care se caută pe sine, care îşi imaginează o nouă identitate şi care îşi caută căile vieţii viitoare. Ascultând muzica inimitabilă şi văzând perechile dansând în pieţe, în restaurante, în centre culturale, în parcuri, în grădina botanică, am avut senzaţia că sfârşitul istoriei e aproape, că moştenirile şi obsesiile trecutului nu îşi mai găsesc locul şi nu îşi mai au rostul. Tango-ul e peste tot, e parte a identităţii argentiniene. E inovativ şi sentimental, e sportiv şi reflexiv. Prin asocierea firească a celor două sexe, tango-ul argentinian trimite la sexualitate şi meditaţie deopotrivă. Pare situat dincolo de timp şi spaţiu, construind noul limbaj al sufletului, al corpului şi al minţii, aspirând la o mai profundă cunoaştere a sinelui. 

Cultură şi comunicare 

Am locuit în apropiere de Obelisc, simbolul oraşului, ridicat în anii interbelici spre a comemora patru sute de ani de la fondarea acestuia. E vizibil de la distanţă şi de pe toate arterele de circulaţie, aşa încât, cu ocazia plimbărilor noastre am avut un reper inconfundabil. Între primele locuri vizitate a fost celebrul Teatro Colon, unde am audiat un spectacol de operă. O clădire impresionantă, special destinată muzicii clasice, acustica sălii fiind comparabilă cu a celor mai renumite din lume. Teatro Colon a fost inaugurat în anul 1908, Caruso, Toscanini, Callas şi Pavarotti fiind câteva dintre celebrităţile care au urcat pe scena lui.

De pe bulevardul pe care se afla micul nostru hotel am avut acces la mai multe instituţii ori puncte de atracţie: Librăria El Ateneo Grand Splendid, enormă, situată pe mai multe etaje, excelent organizată, având cărţi din toate domeniile şi un interes deosebit pentru traduceri în limba spaniolă; El Ateneo e socotită a fi una dintre cele mai bune librării din lume; Cafe Tortoni, cea mai faimoasă cafenea din BA, în care acum un veac se întâlneau scriitorii, actorii şi oamenii politici argentinieni; era unul dintre localurile preferate ale celebrului Jorge Luis Borges; dar şi localul în care cânta nu mai puţin celebrul muzician Carlos Gardel; Puerto (portul) Madero, unde renumitul arhitect Santiago Calatrava a proiectat splendidul Puente de la Mujer (podul femeii),  unind vechile docuri printr-o ingenioasă formă geometrică ce simbolizează în acelaşi timp eterna iubire, înălţarea spirituală şi identitatea locală; cartierul La Boca, unul cunoscut prin echipa de fotbal ce rescrie istoria sportului cu balonul rotund şi prin stadionul Bombonera găzduind unice spectacole sportive; Plaza de Mayo, centrul istoric al Buenos Airesului, o piaţă care în trecut fusese cunoscută pentru ceremoniile religioase şi pentru execuţiile publice; districtul Palermo Soho, cu străzi înguste, clădiri mici şi cochete, cu magazine, cafenele şi restaurante moderne, amenajate cu bun gust, populate de oameni de toate vârstele, moştenind şi practicând urbanitatea şi civilitatea europeană. Acolo – nu la Tortoni – am băut cea mai bună cafea din BA, acolo m-am simţit acasă, acolo, într-un fel, mi s-a părut că a fost reinventat corso-ul Europei Centrale.  

Ceea ce mi s-a părut extraordinar a fost că autorităţile oraşului arată un interes real pentru şcoală, educaţie şi cultură, pentru organizarea şi funcţionarea universităţilor, galeriilor, muzeelor, centrelor culturale. Accesul la marile creaţii culturale, la expoziţiile de artă locală şi universală, la librăriile şi bibliotecile din BA este liber şi gratuit sau aproape gratuit. Oamenii de cultură şi de ştiinţă beneficiază atât de recunoaşterea publicului larg, cât şi de aceea a statului, amploarea comunicării lor fiind vizibilă cu ocazia conferinţelor, dar şi mulţumită multiplicării/vulgarizării lor în cotidianele răspândite peste tot, citite de mulţi. Fundaţia Proa, Uzina de arte, Muzeul de Arte Frumoase, Muzeul Malba de Artă Contemporană sunt instituţii colosale, având colecţii şi expoziţii similare cu ale celor mai de seamă muzee europene şi nord-americane. Studenţii şi elevii reprezintă cel mai numeros segment de public. Malba e un muzeu senzaţional, colecţiile lui incluzând tot ceea ce e reprezentativ în creaţiile artistice argentiniană şi sud-americană din ultima sută de ani. E un muzeu populat la orice oră din zi,  unul vizitat de localnici, dar şi de turişti veniţi din întreaga lume. Nu numai valoarea exponatelor, nu numai originalitatea stilurilor şi a şcolilor îl face de neuitat, dar şi înţelesul dat de curatori acestora. Circulaţia temelor, a ideilor, a modelelor spune ceva nou despre globalizare, despre ce va fi experimentul latino-american. Colecţiile de la Malba descriu precis şi prin exponate de valoare arta conceptuală ori arta de avangardă a secolului al XX-lea. Malba este o instituţie deschisă dialogului intercultural, asocierii artei, ştiinţei şi muzicii. E minunat să observi că vizitatorii – indiferent de locul în care s-au născut ori s-au format – se familiarizează îndată cu un astfel de muzeu. Comunică şi se regăsesc mai bine decât oriunde altundeva. Malba – dar şi alte muzee şi centre – mi-a dat multe motive de încântare. Împreună cu Ciprian Vălcan^[2] am inventariat piesele de rezistenţă, dar şi ideile care au stat la baza creaţiei lor; am rememorat arta Europei postbelice, comparând tehnicile care au stimulat mişcările şi şcolile de avangardă de-o parte şi de alta a Atlanticului.

În altă ordine, la BA fiind, e imposibil să nu afli că alături ori în convergenţă cu actul de cultură e pasiunea pentru fotbal. Argentinienii sunt între cei mai mari furnizori de talente în sportul cu balonul rotund. Au stil, sunt inovativi, dar şi pătimaşi în tot ceea ce înseamnă asocierea cu şi susţinerea unuia sau altuia dintre cluburile celebre. În zilele petrecute acolo, mi-a fost dat să văd şi să aud enormul scandal legat de finala Cupei Libertadores dintre Boca Juniors şi River Plate.

Tomas Abraham, Europa Centrală şi Argentina

Când l-am întâlnit întâia oară pe Tomas Abraham nu m-am gândit nici o clipă că prin el voi descoperi un fragment necunoscut al geografiei lumii. Nu m-am gândit nicicând că voi avea surpriza să discut cu un alter ego al meu, că amalgamul identitar americano-central-european îmi este familiar, că referinţele noastre social-culturale se întâlnesc dincolo de limbă şi confesiune, de şcoală şi naţiune, de politică şi aspiraţii intelectuale. Un colocviu care s-a desfăşurat la Budapesta în primăvara anului 2017 fusese întâmplarea care ne-a adus faţă în faţă, un colocviu la care am fost invitaţi să vorbim despre identitatea multiplă a europenilor din centru şi a americanilor din sud. O comparaţie aparent dificilă. Rememorarea lui Tomas Abraham avea să sugereze ceva ce cu greu admit adepţii etnicităţii, etnonaţiunii, monoculturalităţii, anume, identitatea multiplă.

Ce altceva a fost şi este evreitatea central-europeană modernă din care provine acest intelectual non-conformist? E una care se defineşte prin mai multe limbi şi culturi, prin amalgamarea mai multor tradiţii, simboluri şi valori. Tomas povesteşte cum în familia lui se vorbea germana şi maghiara, cum cel dintâi cuvânt pe care l-a pronunţat a fost unul din maghiară, cum erau părinţii şi cum au supravieţuit Holocaustului. În fine, cu o voce tremurândă descrie decizia familiei de a părăsi locurile natale şi de a se reinventa undeva la capătul lumii. La vârsta de un an şi zece luni a emigrat în Argentina împreună cu părinţii săi. De aici, interogaţiile privind identitatea. Înţelesese devreme că numele de Abraham e semnul inconfundabil al evreităţii sale. Şi tot astfel, a înţeles că a fi evreu e o dificultate oriunde în lume. În pofida neajunsurilor, şi-a demonstrat sieşi că Argentina este echivalentul lumii libere, că aceasta îi este patria. Filozof de formaţie, absolvent al şcolii pariziene de filozofie şi de ştiinţe umaniste, Tomas Abraham nu e doar un scholar marcat de lectura maeştrilor francezi ai secolului al XX-lea. E, mai ales, altceva, un intelectual jucăuş, curios din fire, tentat să întrebe despre orice şi oricine, dornic să politizeze tot ceea ce consideră că are legătură cu realitatea socială în care trăieşte. Lui îi datorez vizita în Argentina, ideea de a conferenţia la Buenos Aires şi de a fi descoperit câteva dintre locurile exotice ale cosmopolitei capitale.

Cooperarea lui Tomas cu ambasada României, dar mai cu seamă cu admirabila doamnă ambasador Carmen Podgorean, a contribuit la programarea şi diversificarea vizitei noastre. Cu modestie şi cu o bună înţelegere a oamenilor şi a lucrurilor, doamna ambasador ne-a consiliat, ne-a însoţit în nenumărate vizite, ne-a familiarizat cu un univers uman şi urban total necunoscut. Domniei Sale îi suntem recunoscători pentru bucuria de a întâlni profesori şi cercetători, bibliotecari şi muzeografi, galerişti şi librari. Sau, de a fi văzut monumente, cartiere, galerii, centre culturale, librării conferind particularitate capitalei sud-americane. Îmi aduc aminte cu mare plăcere de iniţierea în tainele unor instituţii de cultură – sunt multe şi foarte atractive în BA –  precum Fundaţia Proa, Uzina de arte, Muzeul de Arte Frumoase. Dar mai cu seamă de iniţierea în universul inimitabil al tango-ului, seara petrecută într-un centru de profesionişti ai celebrului dans argentinian fiind un reper inconfundabil. Ghidajele doamnei Carmen Podgorean bazate pe o impresionantă cercetare şi cunoaştere a BA ne-au facilitat descoperirea rapidă a unui fabulos oraş, în care, oriunde şi în orice domeniu, noul surclasează vechiul.

Un experiment – o nouă identitate

Atunci când am decolat din Buenos Aires nu ştiam că întâlnirea G20 din capitala Argentinei va fi şi ocazia unei întâlniri dintre câţiva cunoscuţi scriitori argentineni contemporani – e vorba de Damian Tobarovsky, Pola Oloixarax, Silvia Hopenhayn, Gonzalo Garcés – şi preşedintele francez Emmanuel Macron. Mi-am zis că o asemenea întâlnire ar fi agreat-o şi Jorge Luis Borges. De altfel, numele şi opera acestuia au reprezentat cea mai importantă referinţă a ineditului dialog franco-argentinian, Borges fiind invocat pentru ideile şi viziunea sa extraordinare prin care a făcut posibilă mondializarea culturii Argentinei. Găzduind evenimentul, frumoasa şi faimoasa librărie El Ateneo a devenit încă o dată referinţa de vârf a vieţii culturale a Buenos Airesului. Tot ce se întâmplă în Argentina, dar şi în alte ţări ale Americii de Sud, arată un interes ieşit din comun pentru literatură, arhitectură, muzică, arte vizuale, dans, sport şi chiar filozofie. Nu cred că greşesc atunci când spun că argentinienii experimentează, invitându-ne să fim atenţi la creaţiile lor. Îndepărtata Argentină şi Patagonia ei sunt o speranţă în timpul crizelor noastre de conştiinţă. E şi acesta un motiv pentru care merită să-i cunoaştem cultura şi societatea.

În pofida unor suferinţe incredibile generate de anii dictaturii militare şi pe care populaţia nu le-a uitat, cetăţeanul argentinian mi-a dat impresia că trăieşte astăzi într-o ţară liberă, deschisă la nou, comunicând cu lumea şi stimulând creativitatea. Şi, tot el, mi-a sugerat că ştie ce se petrece în interiorul şi în exteriorul lui şi că se poate reinventa. Tocmai de aceea e memorabil ceea ce trimite la noua identitate naţională, una construită în temeiul asocierii oamenilor, având ca reper civilitatea, administraţia, legislaţia şi nu originile, comunitatea tribală, teritorialitatea şi continuitatea. În acest punct mai ales (dar nu numai), capitalele Europei au în Buenos Aires un reper inconfundabil.  După o primă vizită, insuficientă pentru descrierea diversităţii oamenilor şi a lucrurilor, a istoriei şi a politicii, îndrăznesc doar să invit cititorul meu prezumtiv să citească şi să înţeleagă cât mai multe despre acest colţ al Americii de Sud numit Argentina.  

 7 decembrie 2018

^[1] Simona Neumann, expert în relaţii internaţionale, director al Asociaţiei Timişoara Capitală Europeană a Culturii.

^[2]  Ciprian Vălcan, scriitor, traducător şi profesor al Universităţii Tibiscus din Timişoara.