PORTRET

VICTOR NEUMANN la 65 de ani

Îmi este agreabil să mă asociez colegilor care au avut excelenta idee de a consacra un volum omagial distinsului istoric Victor Neumann pe care am avut plăcerea să-l cunosc acum aproape trei decenii, puţin timp după răsturnările politice ale anului 1989. Întâlnirea noastră datorată preocupărilor profesionale comune s-a transformat într-o caldă prietenie. Printre altele, două dedicaţii stau mărturie a relaţiilor noastre care s-au amplificat în decursul anilor, şi care rezumă evoluţia lor. Prima este cea pe care mi-a făcut-o oferindu-mi prima ediţie a volumului Tentaţia lui Homo-Europaeus: „Domnului Carol Iancu, cu cele mai bune gânduri şi cu speranţa unei colaborări „à la longue durée”. V. N., Bucureşti, 7 ianuarie 1993”. A doua dedicaţie se află pe a treia ediţie a aceluiaşi volum şi sună astfel: „Lui Carol Iancu, cu mult drag şi cu speranţa că acest op de început al carierei să-i poată fi util referinţelor privind istoria evreilor din Balcani şi Europa Centrală. V. N., Timişoara, 27.01. 2014”.

Douăzeci şi unu de ani despart aceste dedicaţii, timp în care Victor Neumann s-a făcut cunoscut în breasla istoricilor ca un cercetător eminent, unul care a adus contribuţii de seamă în multiple direcţii ale universului lui Clio. Patru istorii au fost temeinic explorate: cea a culturii europene, cea a Banatului, cea a evreilor şi cea a conceptelor şi conceptualizării. Problematicile primelor trei se regăsesc deja în volumul pe care l-am citat şi prin care el s-a făcut cunoscut în mediile universitare, culturale şi chiar politice. 

Îmi propun să schiţez aici principalele orientări ce reies din cele patru domenii al vastului teritoriu cercetat. Abordând înfăţişarea lui Homo Europaeus, a Omului European, el alege în mod deliberat aria geografică a Europei Centrale şi de Sud-Est şi îşi propune să rediscute trecutul pornind de la „cărţile care cuprind o modernă viziune a acestor spaţii”. Acest lucru este cu atât mai meritoriu cu cât în imensa majoritate a scrierilor consacrate istoriei Europei exemplele privesc mai ales spaţiul occidental. Victor Neumann a consacrat un întreg capitol tranziţiei de la epoca medievală la cea modernă, invocând ecoul Renaşterii în Europa Est-Centrală şi în Peninsula Balcanică. Concepţiile, dialogurile şi polemicile lui Erasmus cu diferite personalităţi au reţinut atenţia sa, determinându-l să traseze o paralelă între Vestul şi Estul continentului în ceea ce priveşte resorturile gândirii europene. El constată că înnoirea culturii umaniste prin artă şi ştiinţă s-a produs în şcolile înfiinţate de orăşenime, iar această cultură n-a fost doar apanajul Occidentului. Istoricul citează înnoirile datorate interferenţelor culturale, ca de exemplu centrul de învăţătură umanistă de la Oradea în care s-au format diplomaţii curţii regale ungare. El vorbeşte şi despre un ecou renascentist resimţit în Balcani, stăruind asupra tipăriturilor sau transcrierii cărţilor chirilice aşa cum s-a întâmplat în tipografiile de la Belgrad şi Skandar la mijlocul secolului al XVI-lea. Apoi, arată cum în Ţara Românească şi în Moldova sub domniile lui Matei Basarab şi Vasile Lupu s-au pus bazele culturii umaniste graţie mitropolitului orthodox Varlaam.

În prezentarea reformei religioase în Europa Est-Centrală, accentul este pus pe urmările propagandei catolice. În Secolul Luminilor a avut loc o adevărată revoluţie intelectuală care a marcat Omul European, evenimentele din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească neputând fi rupte de gândirea iluministă: „Aceleaşi decenii care se scurg între 1791, anul apariţiei Supplex-ului şi 1848, instaurează mentalitatea potrivit căreia individul va trebui să se ghideze după un drept care îi aparţine de la naştere: dreptul la libertate”.

Reluând teza profesorului Răzvan Theodorescu relativă la „coridoarele culturale” ale Europei de Sud-Est în evul mediu, Victor Neumann a extins cercetarea atât în timp, cât şi în spaţiu, luând în considerare oamenii care au propagat cărţi, informaţii şi idei. El a urmărit „coridoarele facilitând comunicarea dinspre nordul göttingenez spre estul transilvan, dinspre universul flamand spre acela austriac, maghiar şi românesc, dinspre mediile universitare şi aulice din Halle şi Berlin spre acelea din Buda, Karlowitz, Sibiu, Blaj, Iaşi, Bucureşti, nu mai puţin spre Rusia lui Petru cel Mare ori spre Athosul grecesc”. Multiplele planuri ale dialogului cultural au fost continuate în alte cărţi importante, între care amintesc: Ideologie şi fantasmagorie. Perspective comparative asupra istoriei gândirii politice în Europa Est-Centrală (2001), Between Words and Reality. Studies on the Politics of Recognition and the Changes of Regime in Contemporary Romania (2001), Neam, popor sau Naţiune (ediţia I, 2003, ediţia a II-a, 2005, ediţia a III-a, 2015) şi Essays on Romanian Intellectual History (ediţia I, 2008, ediţia a II-a, 2013).

Cea de-a doua istorie pentru care Victor Neumann a demonstrat o adevărată pasiune este cea a Banatului. Din punctul de vedere al istoricului român, Banatul este „un ţinut al convergenţelor”, „un teritoriu în care se întrepătrund civilizaţiile Centrului şi Sud-Estului, generând pe de-o parte multiplul dialog interior, pe de alta, marele dialog european”, „o placă turnantă a arealului situat între Viena şi Constantinopol”. Banatul este şi locul de obârşie al lui Victor Neumann… Această temă este abordată în minuţioase studii şi cărţi. Diversele comunităţi lingvistice şi religioase care au convieţuit cu românii au beneficiat de o bogată descriere, astfel fiind înţeles dialogul cu Europa Centrală şi Occidentală, cu Balcanii şi cu Bizanţul de după Bizanţ. E vorba de nota de originalitate a Banatului, o regiune situată între două lumi, între două civilizaţii şi care a fost influenţat de ideile Revoluţiei Franceze care a dat naştere unei „forme de manifestare a democratismului de tip burghez”.

Banatul este prezent în numeroase scrieri ale istoricului, volumele colective coordonate, Identitate şi Cultură. Studii privind istoria Banatului (2009) şi Istoria Banatului. Particularităţile unei regiunii transfrontaliere (ediţia I, 2015, ediţia a II-a, 2016, 2019) fiind cele mai importante. Victor Neumann este autorul a celor mai multe capitole dintr-un total de 23 de contribuţii incluse în ediţia definitivă intitulată The Banat of Timişoara. A European Melting Pot (Scala Arts &Heritage, Londra, 2019). E o sinteză pertinentă, una care explică în detaliu geneza particularităţilor regiunii datorate diversităţii culturale a locuitorilor săi.

A treia istorie este prezentă deja într-un remarcabil capitol din Tentaţia lui Homo Europaeus intitulat „O diasporă generatoare de convergenţe? Iradierea iudaismului în Europa centrală şi de sud-est”. Victor Neumann a reuşit aici o fascinantă frescă a ansamblului de comunităţi evreieşti, atenţia particulară fiind acordată unei originale diaspore în diaspora, anume celei a sefarzilor expulzaţi din Peninsula Iberică la sfârşitul secolului al XV-lea şi care şi-a găsit refugiu mai ales în Imperiul Otoman. Atracţia pentru istoria evreilor are ca punct de plecare observaţia potrivit căreia „evreul reprezintă cea mai de seamă alteritate în sânul civilizaţiei europene”. Analizând o diasporă evreiască puţin cunoscută, istoricul arată că prezenţa evreilor în Balcani şi în Panonia datează din antichitate, remarcând că săpăturile arheologice din ultimele decenii efectuate în Grecia, în fosta Iugoslavie, în Ungaria şi în România au condus la descoperirea a noi mărturii datorate în special cercetărilor arheologice. Pentru epocile medievală şi modernă, responsele rabinice evocă fapte şi evenimente privind viaţa cotidiană. Atunci când descrie principalele centre ale diasporei iudaice din Europa de Sud-Est, istoricul nu omite niciun eveniment marcant: nici controversata problemă a Kazarilor şi nici falsul mesianism reprezentat de Sabatai Zvi; nici universul cabaliştilor şi nici mişcarea mistică a hasidismului; nici cultura enciclopedică a evreilor şi nici schimbarea orientărilor intelectuale din secolul Luminilor (rolul de motor fiind jucat de Moses Mendelssohn, părintele Haskalei) într-un vast teritoriu geografic incluzând principatele germane, Ungaria, Cehia, Transilvania, Banatul, Maramureşul, Moldova, Ţara Românească, Serbia, Bosnia şi Grecia.

Autorul a revenit asupra istoriei evreilor într-o serie de studii reunite sub titlurile Istoria evreilor din România. Studii documentare şi teoretice (ediţia I, 1996, ediţia a II-a, 2018) şi Istoria evreilor din Banat. O mărturie a mult i- şi interculturalităţii Europei Central-Orientale (ediţia I, 1999, ediţia a II-a, 2016). În prima culegere trebuie semnalate cercetările consacrate emancipării evreilor, relaţiilor culturale şi politice evreo-române în Vechiul Regat al României, condiţiei lor în România anilor interbelici şi sub regimul Antonescu, precum şi „cazului controversat” din timpul regimului totalitar comunist. A doua culegere include descrieri privind comunităţile evreieşti în secolul al XVIII-lea, reforma religioasă şi emanciparea politică în secolul al XIX-lea, situaţia lor în timpul domniei regelui Carol al II-lea, în acela al dictaturii fasciste a lui Ion Antonescu şi al dictaturii regimului comunist. Merită de semnalat alte două articole apărute în volumul Identitate şi Cultură. Studii privind istoria Banatului: „Ecoul pogromului de la Iaşi în presa din Banat” şi „Evreii din Banat şi Transilvania de sud în anii celui de-al doilea război mondial”. Toate acestea reprezintă contribuţii bazate pe numeroase izvoare arhivistice, pe o bibliografie vastă, dar şi analize, contextualizări şi interpretări originale. 

Cât priveşte a patra temă de cercetare, teoretizarea istoriei, ea este prezentă îndeosebi în cărţile Ideologie şi fantasmagorie (2001, 2015) Neam, Popor sau Naţiune? (2003, 2005, 2015), Conceptualizarea istoriei şi limitele paradigmei naţionale (2015). Victor Neumann este preocupat aici de conceptul de identitate, probând noi unghiuri interpretative pornind de la eterogenitatea socială şi pluralismul lingvistic, religios şi cultural. Ca şi în celelalte trei istorii, studiile din domeniul «istoriei conceptuale» sunt remarcabile prin modul de abordare şi prin analiza echilibrată a diferitelor concepte care preocupă istoricul contemporan ca de exemplu: multiculturalitate, interdisciplinaritate, etnicism, izolaţionism, integrare, comunitate, neam, popor, naţiune, naţionalism, antisemitism…

Această incursiune în opera colegului nostru ne-a permis să constatăm şi să apreciem dinamismul şi calităţile unui istoric profund ataşat domeniului său de cercetare. La fel ca în cercetarea ştiintifică, el a excelat şi în activităţile pedagogice (pregătind numeroşi doctoranzi), dar şi în domeniul extra-universitar unde a dovedit capacităţi manageriale în administraţia muzeală. Iată de ce îmi este agreabil ca, la aniversarea frumoasei vârste de 65 de ani, să-i urez un călduros „La mulţi ani”, cu noi proiecte şi noi publicaţii.

Carol Iancu
Professeur émérite à l’Université Paul Valéry de Montpellier
Membru de onoare al Academiei Române