LECTURI PARALELE
Constantin Butunoi
poet, Arad
Pe urmele unui jurnal[1]
Cu cel de-al zecelea volum de poezie, Vladimir Belity, dacă mai era cazul, se dovedeşte a fi un împătimit al formelor fixe de inspiraţie autohtonă, dar şi străină, spre exemplu niponă.
Intitulat Fals jurnal sentimental, poetul provoacă derută: jurnal, pentru că în fiecare zi scrie un sonet pe parcursul unui an (365, fiecare primind câte un număr în loc de titlu), fapt ce stârneşte admiraţia pentru tenacitatea sa în actul de creaţie, dar şi fals? Sună ca o avertizare, greu de ghicit sensul.
Structura sonetelor pare o combinaţie între cele de sorginte italiană şi cele de sorginte engleză. Versurile conţin unsprezece silabe grupate în două strofe, una cu 12 şi cealaltă cu două versuri, de regulă concluzive. Rima întâlnită este de tip, abba, împerecheată la strofele cu două versuri.
La o rapidă trecere în revistă a volumului descoperim cu uşurinţă că liantul de bază între poeme este derularea anotimpurilor şi strădaniile poetului de a găsi semnificaţii tuturor evenimentelor imediate.
Se începe cu iarna, să vedem cum arată acest anotimp în poeme:
„Zăpezile acestei ierni drăcoase,/ Ce-amestecă cu ger ninsori apoase/ de-ncurcă sfinţii rău în calendar” (6);
„În fiecare iarnă mă întristez/ Când vânturile devin tutelare/ Şi fiecare zi semn de-ntrebare”(7).
Se vede că nu este un prieten al iernii.
Urmează primăvara:
„Primăvara a-mbrăcat culoare/ Aşa-i stă bine reginei de sezon,/ O florăreasă fără de palton”(93);
„E-o vreme de trăire ireală/ când sufletul ţi-l vindeci de-orice boală”(99).
Speranţa de schimbare e legată de acest sezon.
Vara, anotimp care nu este pe placul poetului, îi produce chiar îngrijorare:
„Răcorile-s de-acuma amintire, Astăzi soarele s-a-ncins spre-amiază,/ Era ca şi-n Sahara …,, prins de groază”(161);
„Au început dogorile de vară/ De oamenii pe străzi umblă buimaci”(178); „Căldurile-s de-acum la apogeu,/ şi să respiri îţi vine foarte greu”(182)
Toamna este preferată de poet:
„S-a instalat o vreme ca în basme,/ Natura s-a-mbăiat toată în şofran,”(316);
„Să fie toamna asta cât de lungă,/ Dacă se poate pân’la Anul Nou,/ Să nu fiu obligat să port mantou” (281);
„Pe-o vreme-nsorită-am cules via,/ Timp sărbătoresc, chemând la visare,/ Căldura s-a-nmuiat, e-o dulce boare,/ Că dânsa-şi mai pune pe cap pălăria…” (282)
Ţinând sub observaţie rotirea anotimpurilor, Belity nu scapă prilejul de se exprima în legătură cu diverse motive ce ţin de existenţa noastră. Spiritul critic este prezent şi nu lipsesc satira şi ironia, întâlnim chiar accente pamfletare.
În sonetul 67 găsim o ciudată declaraţie de dragoste:
„…Eşti pentru mine galionul care/ în drumul vieţii m-ai nălţat catarg….”,
se continuă cu un regret,
„Rămân însă trist c-ai refuzat să-mi dărui/ Fructul iubirii…”
Poetul ia atitudine faţă de oportunişti:
„Mă uit distant, mereu bănuitor/ la cei care-i ştiu cu glas sonor/…Cei ce ştiu tot se caţără în frunte,/ Ştiinţa lor e lipsa de obraz/ (79);
„Aerul toamnei tinde să se-ncingă,/ La orizont se-arată iar furtuni,/ Alegerile-aţâţă pe nebuni” (263);
se exprimă dur în legătură cu unele situaţii considerate neconforme cu aspiraţiile sale:
„Trăiesc în cea mai „ minunată” ţară,/ Unde minciunile sunt fapt diurn,/…Cel mai venal se cheamă preşedinte,/ Un hoţ penal, de n-ar putea să ne stea-n frunte!” (328)
Meditaţiile, reflecţiile, pornite de la întâmplări simple, uneori îmbracă haină aforistică:
„De ucizi amintirile omului,/ E la fel cu-a tăia rădăcini pomului!”(101)
sau
„Asta e traiul cel numim viaţă,/ începe zilnic cu câte-o dimineaţă” (229).
Nici spiritul autocritic nu lipseşte:
„După părerea mea n-am nici un talent,/ Nimic cu ce-aş putea şoca şi eu,/ … Dacă de creator nu-s talentat/ Mi-am cultivat tăcerea-n ascultat.” (198)
şi
„Mă îndoiesc c-am să mai scriu sonete,/ Lumea zice că-s „ziceri” desuete!” (200)
Paginile volumului mustesc de vrăbii, mierle, ciori etc., nu-i o surpriză că unele sonete pot fi luate drept pasteluri, citez din cel cu numărul 262:
„Când apa nopţii-neacă zarea-ntreagă,/ Pe bolta înstelată doar luna e pribeagă!”;
un joc elegant, cu elemente din natură, ne seduce pur şi simplu:
„În zori,în loc de soare,-o coţofană/ Se fandosea-ntr-un brad sus pe catarg,/ Să vadă perspectiva-n lung şi-n larg/ Cum s-ar vedea întotdeauna o cucoană…/ Se fudulea întruna dând din coadă,/ Ca legănată parcă-ar fi Astaire,/ În dans ritmat atrasă de eter, …În seara această la bursa de ştiri/ Se vor face prognoze…, te miri?” (303)
Poetul utilizează un limbaj care atrage atenţia, un amestec de cuvinte cu iz local: iţit, văleat, pospai, lăcăraie etc. şi unele, numite de colegi „vladisme”: timpuiesc, bezmeticesc, corăbiind, îmbăloşează etc. pentru a obţine o anumită atmosferă. Modalitate ce nu mi se pare totdeauna benefică.
Vladimir Belity a scris multe sonete, care au apărut în reviste, antologii şi în volume proprii. Atacând un orizont larg de motive şi în acest volum se manifestă când dur, când sensibil şi când devine agresiv o face cu delicateţe. Am convingerea că va fi lecturat cu plăcere.
[1] Vladimir Belity, Fals jurnal sentimental, Editura Azbest Publihing, Şiria, 2020