logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

POEZIE

 


Lazăr Magu
poet, Arad

 

Sfat


Am extras din pământ tot aurul,
tot cărbunele.
Acum nu mai găsim acolo
nici strălucire, nici căldură.
Lăsaţi-i morţii
puţin cărbune – cât pentru un calorifer.
În Apuseni, moartea adună tinichele.



Artefact


Am răscolit muzeul – nu mai era nimic.
Nici ieslea, nici crucea, nici apostolii.
Numai Domnul singur.
Ghidul vechi, Filact, îmi spune cu mult
tact – Nu e cel de la Pilat.



Golgota


Ca un gât de lebădă, crucea…
Lebăda a început să cânte.



Crucea crescută în captivitate


Ca pe o pasăre uriaşă, Domnul îşi ducea crucea,
care nu ştia să zboare. De câteva ori
au căzut împreună.



Rusalii


Cu o gură plină de duh,
clopotul vorbeşte în toate limbile.



Testament


Nemuritori sfinţii din icoane!
Într-o icoană să mă îngropaţi!



Act de creaţie


Obosită, Fecioara Maria a intrat
în atelierul unui geamgiu să se odihnească.
S-a rezemat de un geam
- geamul a devenit icoană.



Dumnezeu a fost bijutier


O viaţă întreagă a căutat filoane de aur.
În ziua pensionării a găsit în mină
un lanţ de aur.



Rănile celelalte


Grozave răni – răni antemergătoare
inciziilor reci cu gust de cuie…
Sunt veşnice şi fără alinare
şi tot mai sus pe trupul Lui se suie.



Pereche


Privim miraţi cum dealul spre munte se retrage,
cum marea se-adânceşte în gropile cu alge.
Şi înţelegem bine – spre cerul depărtat,
Domnul Christos şi Crucea, de mână au plecat.



Vecernie


Cu câte un bătrân de mână,
Dumnezeu urcă treptele catedralei.



Utrenie


Atâta fum de tămâie că nu-l mai vedem
pe Dumnezeu. Ne închinăm unii la alţii.



Picanterie


Încercând să mă sfinţesc
m-am culcat cu capul pe Biblie.
Întâi am visat-o pe Bat-Şeba,
apoi pe Împărăteasa din Seba.
Aşa am început să trăiesc.



Prezenţă


Îngerii au fost azi-noapte aici.
Le-am găsit jucăriile…
Câteva steluţe rupte, câteva bucăţi de nimb,
câteva c.d - uri cu concertul
din noaptea Naşterii.