POEZIE

Violeta Pintea
poetă, Arad

1.

cinematografic.
emoţii pentru care ai jucat acelaşi rol
repetându-te.
sincopă şi furia aruncată ca un pumn de cuie.
scurt moment de aşteptare
cu spatele arcuit
peste-o găleată cu apă de ploaie.
nervii care cedează ca vârful unui creion
apăsat pe accentul de penumbră a stampei
pe care ai fi vrut să opreşti un gând
ca un fir de aţă trecut prin lobul urechii.
pe toţi copacii cineva a scris – sfârşit –
de-acolo poate iese ceaţa asta verde
prin care taxiurile se pierd ca o glumă
a unui client care tot cere
o cursă spre stele.
pe contrasens cu noaptea
îngerii fac autostopul.


2.

uitasem să trec 
toată dragostea pe numele tău.
nu mai aveam muzică pentru oraşul care
a devenit mai scurt cu ceva ani.
blazare.
stare de carceră.
şi nu ai dreptul la vizitatori
şi nu ai nevoie de vizitatori.
totul se întâmplă în sens invers
începi să ţipi în somn şi cobori
ultime trepte ale realităţii,
deasupra ta străzile nu au rădăcini
când liniştea apasă maneta unui pikamer
care intră în aerul putred al nopţii
şi te acoperă cu bucăţi mari
din zidăria cerului.
nu vei şti niciodată
dacă viaţa ta
a fost lungă sau scurtă
sau... dacă a fost.


3.

ei te îmbrăţişează
dar tu nu eşti acolo.
ei te sărută dar tu care ai sărutat moartea
simţi arsura cuţitului proaspăt scos
din frigul teribil al oaselor nevindecate de igrasia
altor îmbrăţişări.
locurile frumoase trebuiesc evitate,
au ceva malefic
asemenea oglinzilor din dormitoarele virginelor.
vor fi singurătăţi care aduse pe scenă
creează senzaţia de beţie continuă,
un disconfort post traumatic al echilibrului
dintre gest şi intenţie.
la noapte se hotărăşte soarta vinului
nobleţea
caracterul
şi de ce nu?
depravarea.

4.

şi nu mai trimiteţi îngerul să vă taie lemne
sau să vă repare acoperişul.
nici după vin nu-l mai trimiteţi
că va rătăci drumul înapoi
şi-l vor sfârteca câinii sau va lua tramvaiul greşit
tramvai care nu-şi va mai deschide uşile niciodată,
un fier vechi în care compostoarele vor sări hămesite
să perforeze veşnicia aceea cu aripi.
dragostea se ţine departe de suflet
aşa cum apa se ţine departe de foc.
sunt zile obligatorii care uneori durează mai mult decât poţi trăi
şi sapi, sapi până dai de-un vulcan
din care bei o cană de lavă
şi-apoi, apoi îţi ştergi gură cu pământ.

5.

vinovaţii nu sunt prezenţi.
ai văzut gleznele perfecte ale unei femei
şi de-aici a pornit
depresia
anorexia
mizeria
abandonul.
rolul tău era fantezia unui nebun
dar astăzi nu, nu mai reciţi nimic
din codul bunelor maniere
azi eşti în menajeria ta
şi nu te mai speli
nu mai mănânci
nu mai vorbeşti
nu mai dormi
deconectezi viaţa pentru un timp
în care nimeni nu trebuie să ştie
cât de tare îţi tremură mâinile
când te rupi de cordoanele ombilicale ale păpuşilor
purtate pe străzile mercenarilor de iluzii.
...sabotaj.

6.

magicianul îmbătrânise.
mâinile îi tremurau şi-acum schimba becuri
în cartierul roşu.
– viaţa-i o târfă! şoptea el lipind la loc
toate femeile pe care le tăiase în două.
le lipea suflând peste ele ultima vrajă.
cei patru cavaleri îşi ocupaseră deja locurile
şi-şi acordau instrumentele
cu un ochi pe sfertul lor de moarte
pentru că cei patru cavaleri
tăiaseră moartea în patru, în patru părţi egale
dar de culori diferite.
cel mai de temut era somnul.
cel mai de preţ era somnul.
el este singurul păzitor al oamenilor
şi de el nimeni nu trece.
acolo un bijutier îţi topeşte sufletul
ori de câte ori este nevoie.
nimeni nu a aflat încă de ce.