POEZIE

Gabriela Oncioiu

*

de dimineaţă m‑ai dat afară din noi
eram în urmă cu chiria de iubire
de câteva luni
afară ploua şi era urât
a dracului toamnă nu aşa plănuiam
să mă ud toată azi dar nu‑i bai
aveam bagajele deja făcute mă aşteptam
era inevitabil până la urmă
greşeala mea a fost
c‑am vrut să te fac fericită
#rezist până când? am văzut
că acum se poartă #selflove mi‑am deschis
singură uşa şi‑atunci am înţeles pe bune
versurile alea de la hollywood undead
let go, let go
love isn’t good enough


bacanală

n‑am crezut vreodată c‑o să mă trezesc
în poziţie fetală pe gresie‑n bucătărie
cu oalele clocotind
pline de vin şi vomă de sine
ocupând toţi cei 4 ochi ai aragazului
miop prin mahmureală hota sună
ca un aspirator cu sacul spart
dar funcţionează mai mult ca un aer condiţionat
de stima de sine a gazdei la 22 de grade
dacă vrei să nu ţi se topească scârba‑n poală
sau 28 dac‑ai băgat deja
leşul de azi‑noapte‑n frigider şi vrei să stai
prin casă doar în şosete


*

românul nu se teme de moarte
când mori
miroase a măr românesc
şi a nori
lan de grâu proaspăt cosit într‑o seară de septembrie
cade cerul
din mai multe bolte
nori, mere şi lumina care inundă
când ne‑ntindem pe iarbă la marginea oraşului
şi aşteptăm să vină
ploaia


carpe diem

să fim sinceri
pumpkin spice latte‑ul de la starbucks
are gust de vomă
cu puţină scorţişoară deasupra
şi totuşi e cea mai populară băutură de sezon
oribil
de‑asta nu ieşim niciodată la starbucks
dar nu mai aveau loc pe terasă la second cup
şi tu voiai să fumezi
din cauza maică‑ti care te fute la cap
că trece timpul pe lângă tine
şi nu faci nimic
nu faci copii nepoţi creaţii descoperiri nici măcar
combustie spontană în somn (nimic special)
mă laşi să‑ţi aprind ţigara
în timp ce te joci cu batonul de scorţişoară rupt
iar scârboşenia începe să se răcească‑n pahar
trec aceiaşi oameni pe lângă noi e dezgustător
să vezi tot jegul din buricul bucureştiului
în mişcare
am stabilit
că mâine mergem în buşteni dacă reuşim
să prindem bilet la trenul de 6
să scăpăm de mă‑ta şi de piaţa unirii să urcăm
până la urlătoare şi să urlăm
până ne trece durerea de viaţă
şi ne revine pofta de moarte
anul ăsta nici n‑am sesizat căderea frunzelor
cum făceam de obicei
am pierdut‑o din păcate s‑a înecat
printre nimicurile de zi cu zi
pe drumul spre muncă şi dinspre facultate
ca‑n otravă lentă
de la starbucks


*

licenţă copertată 80
de lei albastru regal cu litere
argintii şi‑năuntru 80
de pag de bullshit pe care
nu
le‑a citit
nici măcar profesorul coordonator
nu
le va citi
NIMENI
pentru că
cuvinte N mimetice U care Î exprimă I râsul P şi A surâsul S în Ă japoneză
NIMĂNUI


*

toamnă. orăşel de provincie. turnuleţ semeţ
în piaţa mare unde poţi urca
puţine trepte şi ajungi
în vârfuleţ de unde poţi vedea
apusul de nurofen răceală şi gripă peste
căsuţa vecinului care a luat
puţin foculeţ şi acum
pompieraşul oraşului urcă pe
scăriţa din scobitori să salveze supravieţuitori
mici‑micuţi parţial carbonizaţi
o să fie binişor sper
n‑am de unde să ştiu pentru că
sunt prea micuţă şi n‑ajung la gemuleţ
să văd ce se‑ntâmplă toamna
din turnuleţul semeţ
al orăşelului de provincie c‑un
pompieraş care nu poate să salveze pe nimeni