LECTURI PARALELE

Anton Ilica
eseist, Arad

Iov ca temă epică în pandemie [1]

Pandemia a marcat evoluţia omenirii, fără a inspira scriitorii, după cum s‑ar fi aşteptat lumea literară. Un singur roman competitiv, intitulat Pandemia Albastră (2021), al scriitorului N. Croitoru, preocupă interesele literare. Ideea vanitoasă a puterii omului, învins de o minusculă fiinţă negânditoare, se dizolvă într‑o reflecţie despre relaţia cu divinitatea, ea însăşi obosită de demoralizarea şi cinismul speciei umane, incapabilă să renunţe la vanitate şi egoism. Omenirea a scormonit la autoritatea lui Dumnezeu, iar, în fuga lor de viitorul periclitat, eroii romanului se refugiază pe Planeta Albastră din spaţiul intergalactic. Alegoria întreţine o filozofie, aceea că „optimismul vestejit” al luptei pentru existenţă a omenirii poate fi diluat de conflictul cu un minuscul virus, care, în limbaj proverbial, ar însemna că „buturuga mică poate oricând răsturna carul mare”.

Literatura română mai reţine Jurnal pandemic. Vocalize în do de sus (2021), scris de romancierul Gh. Schwartz, închipuindu‑se ironic un reporter în „două republici Vandane/ Vandüne” „surori” sau „fraţi”. Se poate lectura, de asemenea, jurnalul Zodia Coronavirusului al lui I. Al. Ardelean.

Scriitoarea arădeană, Lia Alb, autoare a nouă cărţi narative, a dedicat maladiei pandemice un volum parodic, sub forma unui eseu poematic, pornind de la personajul biblic Iov. Cartea Iov şi … Iova şi … este altfel concepută decât un text literar obişnuit, epatând prin originalitate şi subtilitate ideatică. Prefaţatorul Robert Șerban, el însuşi scriitor şi critic literar, pomeneşte de „efectele benefice” ale pandemiei, incluzând, între acestea, acela de „a spori creativitatea”, astfel că „în viitorul apropiat, librăriile şi site-urile specializate în vânzarea de cărţi vor fi doldora de noutăţi”. Din contaminarea pandemică, „Lia Alb construieşte o poveste intensă şi emoţională”, care ar putea fi adevărată, „aşa cum a fost şi este cea a lui Iov”.

Cititorii, nededaţi cu lectura Bibliei, vor întreba în ce constă pilda cu personajul Iov? Autoarea concepe „poemul narativ” ca o paralelă între povestea lui Iov şi „povestirea Iovei”, „o muiere cinstită în ţinutul dintre Munţii Carpaţi şi Dunăre, având îngăduinţă faţă de legile omeneşti şi faţă de cele divine”. Cartea lui Iov este textul suport pentru altoirea unei întâmplări cu personajul feminin Iova şi cele două fete ale sale. Aşa începe Cartea lui Iov din Vechiul Testament: „Era odată în ţinutul Uz un om pe care‑l chema Iov şi acest om era fără prihană şi drept”. Dumnezeu l‑a dăruit cu şapte feciori şi trei fete, cu nenumărate bogăţii, astfel că a ajuns „cel mai de seamă dintre toţi răsăritenii”. Când se credea mai fericit, „un vânt puternic s‑a stârnit dinspre pustiu” a distrus toate cele avute, aducând moartea vieţuitoarelor şi copiilor săi. Iov şi‑a sfâşiat veşmântul, spune Cartea Sfântă, şi nu a rostit „vreun cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu”. Suferinţa sa a fost amplificată de lepră şi alte nenorociri, ceea ce nu i‑a descumpănit tenacitatea credinţei în marea sa nenorocire. Domnul i‑a încercat tăria de caracter, determinându‑i suferinţa, prin care să fie curăţat de păcate: „Mă urgisesc eu pe mine însumi, milostiveşte Iov către Dumnezeu, şi mă pocăiesc în praf şi cenuşă”. Atunci, Domnul l‑a pus pe Iov „în starea de început”, binecuvântând „sfârşitul vieţii acestuia cu bogăţii mai mari decât cele pierdute, precum şi cu şapte fii şi trei fiice”.

Aceasta e povestea, în jurul căreia îşi împleteşte Iova propria povestire. Avea şi Iova, muierea cinstită din ţinutul dintre Munţii Carpaţi şi Dunăre, două fete, care au fost doborâte de virusul pandemic contemporan. Fetele au fost internate la secţia de reanimare a spitalului de la marginea oraşului. Amândouă au început tânguirea: „Mamă, dumneata ne‑ai învăţat că suntem surorile lui Iisus”. De ce tocmai noi, ar fi zis acestea. „Doamne, se tânguie Iova, dă‑mi puterea să înţeleg TAINA”. Care taină? (la prezentarea publică a volumului, au exprimat opinii R. Șerban, Gh. Schwartz, V. Dan şi preotul C. Joja, cel care a vorbit ‑ ca într‑o predică ‑ despre taina suferinţei şi încercării omului de către Dumnezeu spre a‑i evalua credinţa). Reiau întrebarea: Care taină?

Răspunsul se regăseşte în alegoria finalului poemului, cu cele două fiice ale Iovei, însănătoşite şi întărite prin rugăciunea mamei şi prin „credincioşia noastră şi neştiută a voastră v‑a salvat”.

Fetele pregătesc o masă, după modelul Cina cea de taină, în jurul căreia sunt aşezate 14 scaune. Sunt pregătite 14 tacâmuri pentru biblicul Iov cu cei şapte feciori şi cele trei fete, precum şi pentru credincioasa Iova cu cele două fete ale sale. Credinţa şi iubirea vor învinge, păcatele oamenilor pot fi iertate, rostuind liniştea şi bucuria în lume. Încheiere. „Mesenii au băut vinul roşu din potirele înalte şi a primit sfios câte o fărâmă din prescura rotundă încălzită în căuşul palmelor lui Iov, înmuind‑o apoi în roşul potirului şi înfăptuind Taina…” (p. 49). Care Taină, reiau întrebarea? Un comportament blând, uman, călăuzit de moralitatea credinţei şi inspirat de speranţa binelui este pus în cumpănă existenţială, fiind aruncat fără milă în rândul pedepsiţilor de soartă. De ce să sufere cineva dacă motivaţia vine dinspre Dumnezeu? De ce să devină Sisif, doar pentru a i se valida „credincioşenia”? Din acest răspuns întrebător derivă mesajul poemului: În orice situaţie ar ajunge condiţia umană, speranţa în voia lui Dumnezeu devine sursă de salvare şi de purificare.

Original este modul în care un asemenea mesaj este transmis în volumul Iov şi … Iova şi… Are format de carte atipic – pătrat ‑, cu titlul plasat pe cele două părţi ale coperţii, dominate de imaginea lui Iov suferind şi de imaginea Iovei rugându‑se la Altarul Bisericii Mănăstirii, sub binecuvântarea Sfântului; Icoana lui Iov suferind şi rugăciunea cu mască a Iovei invită cititorul cu generozitate „să intre în carte”. Împletirea celor două texte (cel biblic, extras din Cartea lui Iov, şi întâmplarea contemporană generată de pandemie) cuprinde ilustrări cu icoane (Dreptul lui Iov de Aurel Dico, Icoană în frescă de Ioan Zaicu (Biserica din Nădlac), Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus de la Mănăstirea Hodoş‑Bodrog, cea făcătoare de minuni), fotografii cu opere de artă (Omul cu o mie de chipuri, de Ștefan Rudolf, Destin şi Însemnele pământului de Andrei Șchiopu), ilustrări dintr‑un spectacol de teatru (La porţile lumii, de Lia Alb) etc. La un loc, cartea se aseamănă cu un mozaic dintr‑o rugăciune, rostită într‑o biserică, solicitând mântuirea. Lectura (neapărat repetată) şi admirabila ilustrare configurează, în sufletul cititorului, imaginea unui altar de binecuvântare.

Lia Alb, ca scriitor, a conceput nu atât un text pentru o carte, ci o carte originală, prin care preabunii cititori să fie ademeniţi în tainele credinţei şi spre (re)dimensionarea moralei oamenilor într‑o altă condiţie existenţială. Lia Alb dă literaturii un alt timbru de transmitere a unui mesaj prin intermediul melanjului de text existent biblic, cu un text conceput ca replică şi ilustrare a stărilor sufleteşti, ca odihnă pentru reflecţii şi pentru purificare morală prin rugăciune.

[1] Lia Alb, Iov şi … Iova şi …, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2021