PORTRET

Septuaginta aurae

Un chip senin. Păr scurt negru. Ochelari care lasă să i se vadă ochii căprui, pierduţi în visare. Un zâmbet abia ivit. O siluetă pe care te bucuri să o zăreşti întotdeauna când ne întâlnim noi, literaţii din „vestul apropiat”. Pentru că aduce lumină şi înţelegere umană.

S‑a născut la Nădlac şi aici o găseşti şi acum. Aici, unde a fost, cândva, învăţătoare şi profesoară de liceu. A studiat la Universitatea din Bucureşti, specialitatea limba şi literatura slovacă şi literatura română şi la Universitatea „Komenský” din Bratislava. Și‑a luat doctoratul în filologie şi a devenit conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de limbi şi literaturi străine.

Este o autoare completă. Poetă, prozatoare, critic literar, lingvist şi istoric literar. A publicat cărţi în cele două limbi, slovacă şi română. A debutat publicistic în 1982, cu un poem în proză şi editorial în 1983. Regretatul Ondrej Štefanko a fost primul care i‑a tradus, în 1997, un volum antologic, „Devin mută precum ceilalţi”. De atunci, a continuat să publice volume de poezii, proză, cărţi lingvistice, de reflecţii literare şi a îngrijit mai multe ediţii ale unor scriitori slovaci. De asemenea, a apărut în mai multe antologii din ţară, din Slovacia, Ungaria şi Iugoslavia. Este membră în câteva societăţi de cultură din Slovacia şi România. De‑a lungul vremii, a fost laureată a mai multor premii importante.

Generoasă, a tradus pagini din scriitorii prieteni în limba slovacă. Se implică adesea în organizarea unor întâlniri de breaslă literară. O face cu dăruire şi profesionalism, în spiritul crezului ei artistic:

„... aş putea fi precum pământul
care primeşte dăruind”

Cea mai recentă întâlnire, memorabilă, a avut loc la biblioteca din Nădlac, unde au participat scriitoare din Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Arad şi poete din Serbia şi Slovacia, printre care Viera Benková, Katarína Melegová‑Melichová, Ileana Ursu, Hana Košková, Dana Podracká.

Nu se poate să nu fii cucerit de versurile ei:

Jurnal autumnal cu un vişin

Prietenul meu vişinul
şi‑a scos astăzi limba la mine
şi‑a lipit‑o cu totul de geam
silabisind:

vino cu mine în vis
vom reveni primăvara
nu‑şi dă seama că de cealaltă parte‑a ferestrei
este o altă lume


Cât de frumos este unghiul pe care îl face o ramură

Cât de frumos este unghiul pe care‑l face o ramură

Părul şi‑a întins deasupra mea
o umbrelă verzui
o puzderie de oşteni
cu scuturi de frunze minuscule
pornesc la luptă
cu vântul şi razele
şatra se zbate
rochie de vară împrejurul coapselor suple
undeva între zid
şi văzduh
face unghi ramura.

Cât de frumos este unghiul pe care‑l face aceasta.

Inconfundabile, paginile scrise de Dagmar Maria Anoca, căci despre această doamnă este vorba, rămân, în continuare, demne de a fi citite şi recitite. Pentru a‑i descoperi frământările, expresia singurătăţii şi a singularităţii, a nostalgiilor şi a interogaţiilor dramatice ale existenţei. Pentru a‑i cunoaşte spiritul şi inima.

Lucia Cuciureanu