ARTE VIZUALE

Carmen Neamţu
eseistă, Arad

Vitrina cu spectacole

Să râdem pe Titanic

Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad, spectacolul Titanic vals de Tudor Muşatescu; regia: Celina Niţu; decor: Irina Chirilă; costume: Mădălina Baciu; coloana sonoră: Radu Moţiu. Cu actorii: Ștefan Statnic, Carmen Vlaga Bogdan, Adriana Ghiniţă, Robert Danci, Iulia Pop Dragoş, Bogdan Neciu, Roxana Sabău, Alex Popa, Zoltan Lovas, Ioan Peter, Florin Covalciuc, Călin Stanciu.

La sala „Studio” a teatrului arădean merită să vedeţi comedia Titanic vals de Tudor Muşatescu (1903‑1970), piesa care nu şi‑a pierdut prospeţimea, chiar dacă a fost scrisă în 1932. Autorul însuşi stabilea coordonatele spectacolului: „acţiunea se petrece în zilele noastre, în orice oraş unde există soacre, neveste şi prefecturi”.

Regizoarea Celina Niţu păstrează povestea lui Tudor Muşatescu, decupând inteligent din textul original scene care ar fi putut lungi prea mult spectacolul (scena fântânii arteziene ridicată în cinstea lui Spirache, plecarea familiei la Bucureşti pentru investirea în funcţie a politicianului şi aflarea veştii că guvernul a fost demis şi reîntoarcerea la Câmpulung etc.). Rezultatul este o satiră cu trimiteri la actualitatea neaoşă, mizându‑se pe comedia de situaţii. Personajele îmbogăţite cu valenţe proaspete (vezi tuşa îngroşată din jocul actorilor ‑ căpitanul Gigi ‑ Zoltan Lovas sau Dinu ‑ Alex Popa) stârnesc râsul. Asistăm la ascensiunea funcţionarului Spiridon Necşulescu, împins de femeile ambiţioase din familia sa. O familie dereglată care se trezeşte, peste noapte, milionară şi vrea cu orice preţ „să iasă din provincie”. Să intre în rândul lumii bune.

Spirache, jucat de Ștefan Statnic, este un bonom cumsecade, care nu doreşte decât „o familie unită”. E propulsat de energica lui soţie, Dacia, şi de soacră, Chiriachiţa. Carmen Vlaga joacă cu aplomb rolul nevestei intrigante, reuşind un rol foarte bun. Trecerile de la sărăcie la prosperitate financiară sunt concepute de actriţă într‑un crescendo interpretativ atent dozat. Scena beţiei este savuroasă. Carmen Vlaga face cel mai bun rol al ei în montarea de acum. Adriana Ghiniţă are o partitură generoasă şi aduce în scenă o Chiriachiţă mai puţin expansivă, dar convingătoare în obţinerea cu orice chip a ascensiunii ginerelui său.

Interesante, în montare, sunt propunerile regizorale pentru copiii familiei, Traian ‑ pe trotinetă (Robert Danci) şi Decebal ‑ în postura unui manelist‑interlop căpătuit (Bogdan Neciu). Amorezul Dinu (Alex Popa), îndrăgostit de Miza (Iulia Pop Dragoş) este un funcţionar al poştei, un soi de dandy astmatic cu cercel în ureche. În postura de soţ al Genei (Roxana Sabău) devine un pretendent impetuos. Pentru el îndrăgostirea este, la propriu, o pierdere a suflării.

În rolul lui Rădulescu Nercea, Florin Covalciuc joacă politicianul abil şi oportunist, aducând personajului său note nu doar de umor, ci şi de viclenie. Călin Stanciu, în rolul vecinului, este o pată de culoare în montarea arădenilor, reuşind un rol memorabil. În rolul avocatului Procopiu, jocul sobru al lui Ioan Peter accentuează disfuncţionalitatea familiei lui Muşatescu, în care fiecare vrea să fie mai mult decât este.

În spaţiul redus al sălii „Studio”, elementele de decor nu încarcă excesiv spaţiul de joc, susţinând comedia de situaţii a piesei.

Fără timpi morţi

Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad, spectacolul Exist.exe după texte de Iv cel Naiv, Vlad Isăilă şi Monica Stoica, spectacol experimental realizat în colaborare cu departamentul Regie al U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” Bucureşti; cu actorii: Alina Vasiljevic, Angela Petrean Varjasi, Dorina Darie Peter, Oltea Blaga, Carmen Butariu, Liliana Balica, Cecilia Lucanu Donat, Oana Kun, Valentin Voicilă, Robert Pavicsits; regia: Vlad Isăilă, Monica Stoica, studenţi Regie, anul III; scenografia: Abina Reus, Ioana Groza, studente Scenografie, anul III; sound design: Cári Tibor; coordonator proiect: prof.univ.dr. Theodor Cristian Popescu.

„Omul de azi nu este într‑o criză de timp, ci într‑o criză de răbdare”, o spunea criticul literar Alex Ștefănescu într‑o carte minunată, Mesaj către tineri. Redescoperiţi literatura. (Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2014, p.52). Spectacolul Exist.exe, după texte de Iv cel Naiv, Vlad Isăilă şi Monica Stoica, este o invitaţie să redescoperim emoţia din jocul actorului, faţă în faţă cu publicul său.

După o (prea)lungă pauză cauzată de pandemia de Covid 19, îmi doresc să experimentez uimirea, încântarea, şocul, inspiraţia la reîntâlnirea cu o piesă de teatru. Marea calitate a spectacolului de la Arad este că te surprinde. Formula găsită de regizori (Vlad Isăilă şi Monica Stoica, studenţi în anul al III‑lea la Regie U.N.A.T.C.) este una ingenioasă chiar dacă nu e una originală. În Fraţii Karamazov, spectacol montat la Montreal de Alexander Hausvater, publicul este „plimbat” prin momentele poveştii, urcat în căruţe cu cai, de la teatru, spre catedrala oraşului Montreal, apoi la restaurant, la tribunalul oraşului şi apoi readus în sala de teatru.

Ceea ce se caută e dobândirea unei experienţe artistice prin intermediul spectacolului care continuă în fiecare prin redefinirea mesajului teatral după propriile‑i puteri, experienţă culturală etc. Acum suntem invitaţi să explorăm diverse locaţii din teatru, coridoarele, barul transformat în spaţiu de joc. Spectatorul e condus cu umor de actorul Robert Pavicsits prin diversele spaţii de joc şi e surprins cu diferite situaţii de viaţă. Exist.exe e despre cum ne raportăm fiecare la lumea în care trăim, cum ne luăm în stăpânire sentimentele, cât suntem dispuşi să ne suportăm şi să empatizăm cu ceilalţi. Este un act de curaj să iei atitudine, după cum poţi trăi liniştit şi fără izbucniri de revoltă. Teatrul nu schimbă lumea, cel mult spectacolul de teatru te „atinge” la nivel individual. Dacă eşti dispus să încerci şi această experienţă artistică.

Se încearcă o recreare a lumii de astăzi, în fragmente de text jucat în spaţii diverse, cu decor diferit. Aşadar, cum este lumea de azi? Iată ce am „citit” noi:

1. Varianta Ceciliei Lucanu Donat ‑ O fugă de sine, o spaimă de plictis printr‑o exersare a mai multor existenţe în spaţiul virtualităţii. O căutare a copilului care ai fost, accesând lumea jocului aseptic pe computer. Ispita avatarului, acel tu ‑ cum ai vrea să fii ‑ îi face pe unii să‑şi petreacă o bună parte din viaţă în lumea virtuală. Actriţa abordează corect rolul, fără tuşe surprinzătoare.
2. Varianta Alina Vasiljevic şi Angela Petran Varjasi. Fiecare trăieşte pentru sine şi îşi e sieşi suficient. Suntem consumaţi de imagine, iar supraexpunerea individuală poate duce la o depresie profundă (încheiată cu o defenestrare) sau la un zen alb‑absolut. În fond, n‑ai nevoie de un guru indian să‑ţi inducă „starea de bine”, nici de coaching, numerologie, self‑meditation, yoga pe minge. Dar le poţi încerca! Jocul celor două actriţe nu depăşeşte cutia de sticlă în care îşi declamă textul steril, spus cu dicţie.
3. Do ut des. Versiunea în limba latină. Varianta autohtonă e: îţi dau ca să‑mi dai. Un soi de serviciu contra serviciu. E ceea ce ne propun actriţele Oltea Blaga, Liliana Balica, Oana Kun şi Carmen Butariu. Actorul poartă măşti în fiecare seară şi moare câte puţin cu fiecare personaj jucat. Sau actorul trăieşte mai multe vieţi cu fiecare rol al său şi se hrăneşte din energia publicului. Textul actriţei Oltea Blaga este cel mai consistent ‑ ca mesaj ‑ din montare. Și reuşeşte să transmită emoţie, sensibilitate. Revederea cu actriţa Carmen Butariu a fost o surpriză plăcută a montării, jocul ei nuanţat fiind un plus al spectacolului.
4. Varianta „vreau mai mult”. E scena casnică a Paradisului în doi, ultimul cadru al spectacolului, cu Dorina Darie Peter şi Valentin Voicilă. Doi oameni pot fi îndrăgostiţi şi înstrăinaţi în acelaşi timp. Vezi patul uriaş în care joacă. Acum intervin versurile din Iv cel Naiv, poetul din Focşani, inginer de telecomunicaţii la bază, care a început cu sms‑uri trimise iubitei, cu un blog şi, mai apoi, cu cărţi publicate: Versez, Uibesc, Nesfârşesc, Să nu ne facem de râs în faţa furnicilor, Scrisori de lângă tine, Cartea săruturilor şi 16 poezii de iubire pe care mi le‑aş fi scris mie dacă aş fi fost tu. Păcat că poezia lui Iv cel Naiv nu este exploatată suficient în economia spectacolului. Dorina Darie Peter şi Valentin Voicilă ar fi reuşit un dialog emoţionant şi sensibil dacă ar fi avut şi un text pe măsură.

„Îndrăgostiţii nu sar niciodată în gol,
Ci unul în celălalt
Îndrăgostiţii n‑au nevoie de plasă de siguranţă.”

În doi, viaţa e mai suportabilă. Trăim azi sub semnul maximalului. Trebuie să ne bucurăm mai mult. Să câştigăm mai mult, să consumăm mai mult, să trăim mai mult. Și, dacă se poate, toate, fără timpi morţi.

Design afişe: Laurian Popa