LECTURI PARALELE

Romulus Bucur
poet, eseist, traducător, Braşov

Poezie şi izolare

Cartea Antoniei Mihăilescu[1] e unul din rezultatele acţiunii poetice a lui Alexandru Muşina – cursurile sale de scriere creatoare şi atmosfera pe care a reuşit s‑o creeze la facultatea de litere a universităţii braşovene au reverberat, dincolo de moarte, în concursul de debut care‑i poartă numele. Nu sună bine, dar sînt mîndru că, de la început, fac parte din juriul care a premiat şi această carte.

Recitindu‑mi prezentarea de pe coperta a patra, am recitit‑o şi pe cea a lui Al. Cistelecan şi m‑am înfiorat – am avut, amîndoi, independent, o reacţie similară. Altfel, ca recenzie, prezentarea respectivă (a mea) ar fi satisfăcătoare: cred că surprinde esenţa, oricît nu m‑aş împăca cu această noţiune, abordării poetice a autoarei, rămînînd în acelaşi timp destul de evazivă pentru a incita la lectură.

Avem o poezie a notaţiei, cu o bună ştiinţă a selectării detaliilor relevante şi percutante şi cu sincoparea acestora, inductoare a unei ambiguităţi cu efecte fericite din punct de vedere poetic:

„aburul cafelei deasupra mesei. norişori zboară pe geamul deflorat se fac repede ghem game forever// furnicile ies cu miile din găuri alte gângănii zapează frânturi de soare prin spărtura de la cablu îşi fac greu curaj ca şi cum le‑ar lua aerul conservat în măduvă// pe scară dai cu botina bodyflirt într‑o cutie ciudată galben cu negru la ora asta seamănă cu o platoşă de ev mediu iese din cutie frigul de azi‑noapte// cu tipul de‑aseară nu merge nu ies floricele din geaca lui nici măciulia din pantalonii chino şi gata dimineaţa asta de doi lei” (fază după fază).

Apoi, cum am spus şi în prezentarea cărţii, poeta întreprinde, cu candoare şi curaj, explorarea şi în acelaşi timp luarea în posesie a lumii, în primul rînd a celei din realitatea imediată:

„zăpadă metalică sub lăbuţe. oraşul sforăie în lumina de pojat stele aliniate strâmb// frunze călcate înaintează odată cu câinii cu umbrele lor blana îngheaţă dela coadă sub piele au o zonă inumană de nesimţire zici că au murit// treci strada cu spatele gardul viu e gard mort răsuflarea răsuflarea zăpada se lipeşte de tabla dată cu lac// priveşti peste umăr câinii se pişă la comandă straturile sunt morminte fără flori” (night forever).

Biograficul, o componentă cvasi‑obligatorie a poeziei mai recente, este reconstruit din notaţii: „are paşii mari când pleacă trece ca bolidul pe lângă rochia ta îngheţată fuge cu faţa spre nu ştiu ce imensă fericire// n‑are timp pentru tine tot filmul ăsta e turnat pe platou lipseşte fiecare cadru fix fiecare scenă cade din cer ca o pasăre moartă // calcă pe un creier viu culoarea lui e rozacee ca sexul nu faci destul rău ah mai poţi” (pas de deux). Sau: „ai dat pătura la o parte. ai privit noroiul lăsat de bocancii lui pe covor cearşaful apretat plin de pete în stare pură// în dimineaţa aia ştiai că nu se mai întoarce o bucurie futută nu‑ţi păsa erai ca după chef fumul lăsat de ţigară se risipise ai netezit cearşaful o vreme// ai râs şi ai plâns ca la admitere” (dimineaţă devreme).

Componenta erotică a acestuia, deşi nu e singura, e dominantă, incluzînd şi un subdomeniu autoerotic „respiraţia se taie cerul se întinde şi peste carnea ta dai deoparte pixul te‑ai mângâiat te‑ai încordat ţi‑a fost bine” (corpus diaboli), „povestea patru este despre tipa de la patru care vrea să se facă marinar înoată zilnic în ape secate se bate cu portocale pe faleză nu se bate cu maşinuţe cu telecomandă// povestea cinci sub fusta creaţă strecoară‑ţi degetele plăcere de crăciun” (crăciun negru), sau:

„te închini nu e nimeni pe stradă. priveşti cerul fix şi nu te temi să‑l atingi// stele mici scânteiază cosmopolit eşti cetăţeană a lumii strecori mâna sub fustă degetele se joacă în pliuri moi// ce dulce e totul nu ai niciun stres trecerea nopţii va fi oprită puţin” (singsiny).

E vorba, tot din această perspectivă, de vulnerabilitate şi de putere „în mâna stângă ai gustarea de la doişpe cu cealaltă răsfoieşti albumul cu maică‑ta gravidă te întrebi cum s‑a întâmplat să‑ţi dea mesaj iar tu să o faci pe deşteapta după ce te‑a prins că patrulai prin faţa casei lui// scuipi pe parbrize eşti obsedată de parfumul vechi pe care‑l tragi ca pe jointuri” (prafuri de casă), „tipul de peste drum se holbează la reflexia genunchilor tăi în geamul cu mâini la intervale scurte intră şi iese din parfumerie// inima îţi bubuie mintea îţi coace o treabă cu mult sex” (reflexie pe geam), „cari o pungă de rafie ceri o ciorbă de burtă banii câştigaţi din şters bibelouri şi împăturit fuste de fum// după‑amiază vine la tine trageţi draperii vă călăriţi ca disperaţii la tv se anunţă diverse averse” (averse tv). S‑ar putea spune ce ne interesează micile drame ale unei fete de douăzeci‑şi‑cîţiva ani? S‑ar putea răspunde că între vîrstă şi dramele existenţei nu e nicio legătură, că a judeca de sus caracterul dramatic, intensitatea trăirilor cuiva implică o suficienţă vecină cu nesimţire. Și, la urma urmei, în poezie, contează ceea ce se întîmplă la sosire, nu la punctul de plecare. Ceea ce transformă realitatea imediată în irealitate imediată. Aşa că subscriu şi eu la admiraţia lui Al. Cistelecan faţă de versul „cine nu‑i rudă cu moartea nu‑i ruda mea”.

[1] Antonia Mihăilescu, Note din secolul kitsch, București, Tracus Arte, 2020.