RESTITUIRI

Iulian Negrilă
istoric literar, Arad

Serafim Duicu (1938-1996)

O biografie bogată care dovedeşte o activitate multiplă. De remarcat este preocuparea pentru trei dintre corifeii Şcolii Ardelene: Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Petru Maior.

Oltean la origine (născut în Tismana, ju­deţul Gorj) parcurge toate treptele didactice, până la titlul de profesor universitar. Susţine un strălucit doctorat cu tema: Vladimir Streinu – critic, istoric literar, estetician al poeziei şi poet, la Facultatea de Litere din Bucureşti, sub conducerea lui Şerban Cioculescu.

A deţinut numeroase funcţii importante: redactor la revista Vatra, consilier şef la Ins­pectoratul pentru Cultură Mureş, ministru secretar de Stat în Ministerul Culturii, di­rector la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, rector al Universităţii Ecologice „Dimitrie Cantemir”, fondator al revistei Şcoala Ardeleană etc.

*

L-am cunoscut şi apreciat totdeauna. Am corespondat pe teme cultural-literare. O primă scrisoare se referă la publicarea în Vatra a cronicii despre o cartea  de-a mea.

Cronica respectivă a şi apărut în Vatra, nr. 3/ 1985, p. 4, cu titlul „Tribuna arădeană”:

Iulian Negrilă face parte din categoria harnicilor dascăli de limbă românească ce înţeleg să-şi depăşească atribuţiile de catedră prin acte şi gesturi de revalorificare a unor momente ale tradiţiei culturale locale, cercetate amănunţit şi aplicat.

De mai mulţi ani el se ocupă de Tribuna arădeană (a publicat mai ales în Orizont câteva rezultate), iar cu câtva timp în urmă ne-a oferit o lucrare închegată, Scriitori tribunişti din perioada arădeană (Editura Facla, Timişoara, 1993, 216 p.). Fără să fie arădean, Iulian Negrilă s-a legat de spaţiul cultural arădean, i-a cântat faptele de eroism pe câmpul de luptă (în 1981 a publicat poemul antirăzboinic Păuliş *944), iar acum pe cele de eroism în spaţiul culturii. Lucrarea se deschide cu un amplu capitol despre Mişcarea literară de la „Tribuna poporului”, unde se preocupă de problemele şi aspectele importante de natură cultural-literară, urmărite de redacţia respectivei gazete pe tot parcursul evoluţiei ei. În capitolul care dă şi titlul cărţii, e discutată întâi prezenţa unor scriitori români în gazetă (Alecsandri, Coşbuc, Delavrancea, Iosif, Vlahuţă, Anghel, Goga, Sadoveanu, Slavici şi Agârbiceanu) şi apoi a unor scriitori străini (germani, francezi, ruşi etc.). De cea mai mare utilitate pentru cunoaşterea intimă a preocupărilor gazetei este capitolul Bibliografia colaborărilor literare, în care sunt sistematizate, după rigorile bibliografice, toate materialele de literatură română şi literatură străină, defalcate pe genuri. În sfârşit, într-o Addenda, autorul a reţinut câteva texte rare şi mai semnificative din gazetă.”

Ziarul Tribuna poporului, din 1904 numai Tribuna, a apărut la Arad de la 25 decembrie 1896 până la 12 martie 1012. La apariţie prelua nişte idei şi obiective ale Tribunei de la Sibiu (1884-1896) şi ale Foii poporului (1892) de la Arad. Tribuna sibiană îşi sistase apariţia datorită scindării Partidului Naţional Român din Transilvania după 1892 în cele două aripi: pasivistă şi activistă. Pasiviştii, care deţineau poziţiile de conducere în partid, în frunte cu preşedintele său, Ion Raţiu, militau pentru o atitudine rezervată în chestiunea naţională, pentru expectativă şi izolare faţă de partidele politice din România. Activiştii („tinerii oţeliţi”), în frunte cu Ioan Russu Şirianu, Ioan Slavici, Bogdan-Duică, T. Albani ş.a., militau pentru acţiune hotărâtă în aceeaşi problemă şi pentru relaţii strânse cu Partidul Naţional Liberal din România aflat în acei ani în opoziţie. Diferenţele categorice de atitudini şi vederi au dus la îndepărtarea din redacţia Tribunei de la Sibiu, în ianuarie 1896, a tinerilor care făceau de fapt gazeta: Gh. Bogdan-Duică, T. Albini, Ioan Russu Şirianu şi Ilarie Chendi. Aceştia şi-au luat, cum se spune, bagajele, au trecut la Arad şi au întemeiat Tribuna poporului (Tribuna), după opinia cercetătorului de azi, „cea mai importantă publicaţie românească la acea dată, din această parte a ţării…” (p. 20).

Grupului amintit i s-au adăugat pe parcurs O. Goga, V. Lucaciu, Vasile Mangra, Septimiu Albini ş.a. Aşa că aceştia sunt de fapt „tribuniştii” en titre şi poate că nu era rău dacă Iulian Negrilă le acorda şi lor atenţia cuvenită. Fiindcă a fi fost „scriitor tribunist” presupunea, atunci, asumarea unor riscuri de natură în primul rând politică. Faptul de a fi fost publicate în gazetă producţii sub semnătura lui Alecsandri, Delavrancea, Sadoveanu ori Dimitrie Anghel, unele reluate fără ştiinţa autorilor lor, din alte gazete ori reviste, nu le poate conferi acestora emblema de „scriitori tribunişti”, ci sporeşte meritul celorlalţi cu câteva note semnificative în plus. Fiindcă astfel alături de Alecsandri, mort în 1890, deci înainte de apariţia primului număr al gazetei arădene, dar prezent în ea cu trei poeme şi cu nuvela Mărgărita, trebuia afiliat „scriitorilor tribunişti”: şi Eminescu dispărea tot înainte de apariţia gazetei, dar prezent în ea cu 14 poeme şi cu fragmentul dramatic Mira. Probabil însă că gestul acestei afilieri i-a părut chiar lui Iulian Negrilă drept abuziv şi nu l-a întreprins. Dar, a desprinde din opera unor mari scriitori creaţii valoroase care să răspundă programului politic şi naţional al ziarului şi chiar să-l justifice este nu numai un act de cultură, ci şi un act critic de bătaie lungă, pe care tribuniştii l-au realizat cu brio.

Tribuna arădeană a fost deci un ziar politic, chiar un ziar de partid, dar a ştiut să-şi ilustreze obiectivele şi cu literatură, fapt ce justifică actul restitutiv, din perspectiva istorico-literară şi istorico-culturală, întreprins de Iulian Negrilă. Capitolul consacrat bibliografiei colaborărilor literare este foarte sugestiv din foarte multe puncte de vedere. E de observat în primul rând că tribuniştii au publicat în paginile gazetei lor, înainte de Marea Unire, mulţi scriitori din România (P. Cerna, D. Anghel, V. Eftimiu, Elena Farago, C. Şerban-Făgeţel, Ion Adam, I. Al. Brătescu-Voineşti, Delavrancea, M. Sadoveanu, Emil Gârleanu, N. Iorga, Sofia Nădejde, Corneliu Moldovanu etc.) contribuind, cu mijloacele şi posibilităţile actului de cultură, la unirea spirituală a tuturor românilor. În al doilea rând, tribuniştii nu s-au împiedicat de dogmatismul direcţiilor şi curentelor literare de la începutul secolului, publicând şi creaţii ale semănătoriştilor şi ale poporaniştilor ori simboliştilor. În ceea ce priveşte literaturile străine, tribuniştii s-au străduit să aducă în atenţia cititorului român creaţii de mare valoare ale literaturii universale (Război şi pace de L. N. Tolstoi, Cum vă place de Shakespeare, Împărat şi galilean de Ibsen, Stele de H. Sudermann, Cuore de Edmondo de Amicis, Poeme în proză de Baudelaire etc.). Merită remarcată în mod special activitatea de traducător la gazetă a lui Adrian Corbu, care, dacă nu mă înşel, e de fapt Adrienne le Corbeau, secretară, într-o vreme a lui Anatole France, pe nedrept uitată. Nu ştiu ce observaţii i s-au făcut până acum autorului în presă, dar câteva lucruri de amănunt, care nu impietează cu nimic asupra valorii lucrării, aş vrea să i le arăt: George Ohnet a fost un prozator francez şi trebuia înregistrat la cap. Literatura străină din Bibliografie… Mira de Eminescu este cum se specifică şi în paranteză, un fragment dra­matic şi, în consecinţă, trebuia înregistrat la secţiune Teatru: studiu lui G. Brandes despre A. P. Cehov trebuia şi el trecut la Literatura străină; poemul Negură de N. Lenau, în traducerea lui T. Murăşanu e înregistrat şi la secţiunea Literatura română şi la Literatura străină; era bine dacă erau divulgate unele din pseudonimele din gazetă (Othmar = O. Goga, T. O. Codru = Oct. T. Tăsluanu, Mefisto = Ilarie Chendi etc.); în sfârşit, era bine, pentru ţinuta stilistică a lucrării, dacă termeni ca „bucată” ori „lectură”, prea des utilizaţi, erau înlocuiţi de alţii de teorie literară (schiţă, nuvelă, roman, poem etc).

Un merit al lucrării lui Iulian Negrilă este şi acela de a fi restituit operele unor scriitori importanţi creaţii ca şi necunoscute de editorii contemporani. Aşa, spre pildă, operei lui O. Goga se adaugă de acum încolo traducerea poemei Tragedie de Richard Dehnel, povestirea moralizatoare Unul din cei puţini, schiţa de tinereţe În taina serii (avea 17 ani) şi poemul Aşteptarea.

Lucrarea aceasta elaborată cu destulă rigoare, cu onestitate ştiinţifică şi cu multă trudă îl onorează pe autor în strădania lui de a valorifica moştenirea culturală locală şi de a-şi lărgi aria de preocupări, trecând dincolo de litera manualului şcolar.

Târgu Mureş 7 XI 1984

Stimate domnule Negrilă,

Ieri am discutat cu Cornel Moraru chestiunea publicării în Vatra a cronicii mele despre cartea D-stră. Numărul din noiembrie e dedicat congresului al XIII-lea şi răscoalei lui Horea; aşa că nu în el, ci în cel din decembrie ori ianuarie sigur va apărea. A primit şi cartea şi scrisoarea D-stră şi a fost sincer sensibilizat. Aşa că rămâneţi liniştit. Vreau să vă cer şi eu un mic serviciu de acelaşi gen. Orizont n-a scris până acum despre cartea mea Pe urmele lui Gh. Şincai.

Cum ştiu că vă aveţi în bune relaţii cu redacţia şi cum am văzut că vă aflaţi şi în colectivul care scoate suplimentul arădean, nu aţi putea media să se scrie despre ea ? Asta cu atât mai mult că Şincai e ardelean şi a trecut o dată prin Timişoara. Sau poate la Familia, care iarăşi n-a scris, deşi Gh. Şincai a fost foarte legat de Oradea şi am chiar un subcapitol dedicat adăstării sale acolo.

Ştiu că unor „familişti” nu le-a căzut bine faptul că m-am ocupat eu de Şincai, dar asta n-are importanţă.

Cu cele mai calde salutări, S. Duicu