logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

LECTURI PARALELE

 


Ildiko Șerban
poetă, prozatoare, Curtici

 

„Când poezia intră în cetate...”[1]

logo„ costel stancu intră liniştit în oraş…  
… ştie că nu există sfîrșit și trebuie mimat unul
trebuie găsit un joc dacă joc poate fi acesta unde
moartea e trişorul pe care îl prinzi
dar de fiecare dată el îţi arată mîinile goale.’’

Așa începe Sanatoriul de boli necunoscute, recentul volum al poetului Costel Stancu, o antologie care cuprinde poezii selectate din opera lui, dintre anii 1995 și 2019.

Costel Stancu a debutat editorial cu volumul Terapia căderii în gol, Editura Hestia, Timișoara, 1995, iar de-a lungul timpului a fost prezent în reviste importante ca: România literară, Convorbiri Literare, Arca, Steaua, Poesia, Provincia Corvina, Dacia Literară, Orizont, etc.

Despre poezia lui au scris nume credibile: Gheorghe Mocuța, Vasile Dan, Robert Șerban, Ion Chichere, Ștefan Augustin Doinaș, Geo Vasile, Adrian Alui Gheorghe, Iulian Boldea, Eugen Evu și alții.

,,Costel Stancu este unul din puținele cazuri din artă, în general, și din literatură, în mod particular, care are intuiția propriei creații.’’, scrie Christian Bistriceanu în prefața acestei antologii.

,,Costel Stancu scrie o poezie dubitativă prin excelență, indiferent de temă, de prozodie, dar mai ales discursivă pe care o înzestrează cu un sunet numai al lui, inconfundabil, cel mai adesea eufonic, într-o manieră, nu o dată, de virtuoz liric, ludic. Costel Stancu merită recuperat critic.’’ consemnează Vasile Dan în revista Arca, nr.7-8-9/ 2016.

,,Vocația autoscopiei, retragerea în conturile conștiinței par un topos dominant în poezia lui Costel Stancu, presimțirea  destinului devenind versuri cu arhitectură suplă, adevărate metafore ale evaziunii refuzate.’’(Iulian Boldea, Vatra, nr. 3/ 1998)

Și uite cum, poetul, intră liniștit în oraș. Aduce leacul pentru bolile necunoscute ale cetății. Aduce Poezia. Celor ce vor să audă le spune, ca Iona, odinioară în Ninive, în ce fel antiteza dintre viață și moarte, cer și pământ, femeie și bărbat, om și Dumnezeu, poate deveni armonie dacă înțelegi cum ,,Inima-mi bate la porți de lacăte/ pe care le descuie, în dansul lui,/ numai vântul. Doar cel ce așază/ stelele pe cer simte/ deschizându-se/ înăuntru-i Cuvântul’’.

Vers cu vers, de-a lungul străzilor cetății, poeziile ,, se înșiră ca la paradă/ în fața ferestrei să le alegi/ dar tu te întorci la tine însuți/ mai gol decât ai plecat.’’.

Mesagerul notifică metaforic ,,Eu înaintez, înaintez/ fără a bănui că după ultimul sunet/ mă voi întoarce în pântecul mamei/ ca lumina în piatră, ca pasărea/ în locul din cer/ unde a fost săgeată’’.

În citadela-sanatoriu, bolnavii suferind de și pentru poezie, citesc o parte din rețetă: ,,Aștept să se împrăștie nisipurile/ de pe manuscrise. Să se vadă, în sfârșit/ cele nescrise. Cuvântul nu mai poate în sine însuși să încapă. Rătăcește prin lume/ ca fantoma unui sacagiu care, de la potop/ încoace, n-a vândut nici o cană de apă./ Vântul întârzie, Mi-e teamă./ Nu știu ce o să fie./ Un necunoscut își umple stiloul/ din vena mea și începe să scrie/ pe un petec rupt din aceeași /- din ce în ce mai puțină- hârtie’’.

Văd cum ,,ninge alb-negru’’, caut un coleg de salon care are toate datele unui bolnav adevărat  și-i citesc, pur și simplu, ceea ce scrie poetul ,, te prind de mâini și patinăm/ amândoi, cu capul în jos, pe gheața/ din ce în ce mai subțire a cerului’’. Și în afara sanatoriului e o rece și descriptivă epicriză, plutesc și e suficient.

 

,,Pentru o clipă îți va părea că mă vezi
dansând într-un vârtej de sunete colorate,
într-o simfonie de vitralii
prin care trec razele soarelui și, fărâmițându-se

cad pe creștetul tău. Acum înțelegi?’’

 

[1] Costel Stancu, Sanatoriul de boli necunoscute, Editura Castrum de Thymes, 2023