POEZIE

Geo Galetaru
poet

Poate că așa trebuie să se întâmple

Când va fi să vorbim și să spunem
că nu e nimic altfel decât credeam
(pentru că nimic nu se ridică-n absență)
poate doar o pată roșie pe asfalt
un scâncet al anotimpului
în care ne vedem imaginea ușor distorsionată
sau împinsă într-un abur subțire
așa cum subțire e plânsul celui care pleacă
și nimeni în gara cu ape colorate și delfini
eu însumi am văzut toate acestea
într-o după-amiază în care împărțeam
semințe și fructe trecătorilor de aici
și ascultam cum cade lumina de sus
ca o minge în palmele copiilor de la colțul străzii
și poate că așa trebuie să se întâmple
ca să fim un pic fericiți


Cineva vorbește

Orice discuție se termină cândva
orice punct divulgă un conformism al situației
mâine vom inventa alte doctrine
vom reglementa spații sofisticate
o avalanșă în plină glorie a lepidopterelor
un secret fosforescent în inimile poluate
moartea e la fel de credibilă ca viața
gestul care le desparte e un reflex irosit în zadar
între palmele noastre același continent necunoscut
aceleași uzurpări de suprafață
cineva vorbește despre falsele profunzimi
despre estetica unui sentiment fără dioptrii
va trebui să susținem cu inconștiența noastră
această anatomie precară


Seara în care am locuit

Un continent pentru orbi
și amiezile în burta peștelui-minune
pădurile vor veni
da
vor veni
ca un preludiu de umbre fericite
din epoca animalului cu două vieți
și același abur subțire
în locul propoziției cu care treci puntea
seara în care am locuit
într-un cuvânt de la marginea lumii
(chipul fără trecut din dreptul ferestrei)

vom vorbi cu vocile noastre de ieri


Pariul pe iarnă

Cineva
împinge lucrurile într-o ceață roșie
și o stea
se descojește dincolo de silaba încărcată de noapte.
pariul pe iarnă
și
degetele tatălui dispărut între ape.
cad zilele ca nucile predestinate.
proptește-ți inima de peretele acela
și taci.
străinul vine și se așază la masă
alături de uneltele rudimentare
ale memoriei.


Vom scutura copacii

Lucrurile au o finalitate tristă
din cer cad hârtii
ca niște pajiști decolorate
onomatopei clare pentru uzul robinetelor de cafenea
în aceeași ostracizare lentă
cu aplauze în catifeaua rațiunii
perplexități concave ca niște fluturi în amurg
și cine vine să amaneteze visul din colivie
vom scutura copacii
de îngeri și dezastre