Revista ARCA, Nr. 10-11-12 / 2016 (319-320-321)
CRONICA LITERARĂ
Gheorghe Mocuţa
Ana Blandiana: retragerea în asceză
Între nostalgia paradisului şi ispita existenţei. Zădărnicia, nimicul, deşertăciunea, „Răul, ca sâmbure al lumii”, singurătatea Creatorului şi a fiinţei, resimţirea fragilităţii şi a vulnerabilităţii sunt reperele lirismului auster cu care ne-a obişnuit verbul calm şi discursul netulburat şi sceptic... mai departe
Vasile Dan
Cum se poate scrie un poem de dragoste
Că poezia (prin extindere, literatura însăşi) e în primul rînd artă pură, expresie sublimată, iar nu neapărat o abilă sau fidelă reflectare a realităţii, cum ni se tot spunea pînă nu demult, o dovedeşte din plin, dacă mai era nevoie, noua carte a lui Traian Ştef, Poemul de dragoste... mai departe
Petru M. Haş
„Caii lui Ahile…”, un banchet literar
Cea mai recentă carte a comparatistului Dan Cristea se intitulează semnificativ Caii lui Ahile şi alte eseuri. Un titlu foarte seducător, la propriu şi la figurat. Din vremurile îndepărtate calul/caii se consideră a fi nu doar animale de tracţiune, de luptă şi hipodrom, ci şi simbol, mitologie, ba chiar religie (Apocalipsa).... mai departe
Romulus Bucur
„Refugiul este o iluzie”
(Aproape) toți am fost la un moment dat tineri poeți. Vine însă, pentru unii mai devreme, pentru alții mai tîrziu, momentul Operelor alese. Bunăoară, acum*, pentru Iulian Fruntașu. Pe care îl credeam înghițit de diplomație, politică & alte ocupațiuni importante.... mai departe
DIALOG
„Literatura română – ştiri de pe o altă planetă”
interviu realizat de Ciprian Vălcan cu Hanna Herrmannová ...mai departe
„... fusesem atras în mai mare măsură decât alţii de tradiţionalism, acesta având fireşte deschideri înspre modernitate”
interviu realizat de Titus Crişciu cu Ioachim Wittstock...mai departe
ARTE VIZUALE
Ioan Hălălae
Metamorfozele sinestezice ale lui Peter Kneipp
Galeria Agora din Reşiţa a găzduit, între 8 septembrie – 12 octombrie 2016 expoziţia Metamorfoze a lui Peter Kneipp. Artist poliedral, coperta de naturi statice şi grafician de manieră clasică, a expus, de data aceasta, lucrări în tehnică mixtă. Lucrările lui Peter Kneipp reprezintă o sinteză a universului frământărilor fundamentale ale omului ajuns la maturitate...mai departe
Carmen Neamţu
Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad
Curaj, candoare, zâmbete, măciuci în cap
De la teatrul actual aştept o transformare de stare. Să plec altfel decât am venit. Cu o altfel de energie. O spunea şi regizorul Andrei Şerban[1], deplângând lipsa de catharsis din teatrul de azi. Nu de puţine ori „plecăm acasă cu un gust şi mai amar. Ca şi cum viaţa nu ar fi destul de amară, mergem la teatru să primim încă o măciucă în cap”. ...mai departe
ALBUM
Részegh Botond
Născut la 1 iunie 1977 în Miercurea-Ciuc, România.
Studii
1996-2001 Universitatea de Arte Bucureşti – grafică, clasa prof. univ. Mircia Dumitrescu
....mai departe
POEZIE
Ioana Alexandrescu...mai departe
Ioan Nistor...mai departe
Ela Iacab...mai departe
Dacian Don ...mai departe
Lazăr Magu ...mai departe
PROZĂ
Daniel Vighi
Cum au pierit tălâmbocii ona şi selknam
Tălâmbocii, de altfel, se arătau tot mai îndrăzneţi cu luntriţele lor, şi duhoarea lor venea către ei cale de o poştă. Aşa de tare puţeau tălâmbocii că ţi se băga duhoarea până în creştetul capului, şi nici că mai puteai să o scoţi de acolo, era aşa de ascuţită că nici nu avea asemănare cu nimic, abia purcoaiele alea de piei şi resturi azvârlite în soarele din pusta Aradului, pe ţărmurele Mureşului, pe vremea mandatului lui Vlai George...mai departe
Felix Nicolau
De la noi la Ananghia
NIngea mărunt şi exact conform prognozei. O senzaţie de mare securitate şi încredere, în pofida gerului muşcător. În faţa Palatului Prefecturii copiii turnaseră găleţi cu apă rece, ca să se facă gheţuş. Pentru prefect. Persistau acolo şi câteva gherete cu vin fiert. De la distanţă nu-ţi puteai da seama: roşu? alb? La mulţi ani! auzi din spate. Şi se trânti pe burdihan...mai departe
Ionel Costin
Oanea Prunăului
Odată cu depunerea jurământului, lui Ghiţă Pogan i s-a luat o piatră de pe inimă. Lac de transpiraţie, emoţionat, proaspătul primar al comunei C. a uitat pe dată cele câteva cuvinte pe care trebuia să le spună odată cu primirea eşarfei tricolore din mâinile secretarului comunal....mai departe
RESTITUIRI
Dumitru Vlăduţ
Ioan Alexandru în ediţie critică
Poet important al generaţiei ‘60, cu rol însemnat în modernizarea liricii româneşti postbelice după etapa antipoetică agresivă a realismului socialist, Ioan Alexandru nu a avut până anul trecut o ediţie critică a scrierilor sale. Acest neajuns a fost înlăturat de Alexandru Ruja care a oferit o astfel de ediţie în două volume a operei poetice a autorului Imnelor....mai departe
Dagmar Maria Anoca
Aniversări
Anul acesta se înregistrează două momente importante în spaţiul poeziei şi al prozei de expresie slovacă în România: Pavol Bujtár împlineşte remarcabila vârstă de 80 de ani, iar fostul său elev, poetul Pavel Husárik, vârsta de 60 de ani... mai departe
Horia Truţă
Osânda şi moartea violentă a lui Horia, Cloşca şi Crişan (O evocare)
La 14 decembrie 1 784, Revoluţiunea a încetat, iar doi dintre căpitani, Horia şi Cloşca s-au retras nu departe de Someş, în pădurea Scorojetului din munţii cei mari ai Albacului. Nefericiţii fugari căutaţi acum pentru tâlhărie, şi-au durat pentru moment, în plină iarnă, o colibă din crengi şi pământ. Se apropia Crăciunul.... mai departe
Iulian Negrilă
Liviu Rebreanu – metafora luminii
Ipostaza negativă a realităţii şi egoismul absolut le reprezintă întunericul, în timp ce lumina este un ocean de iubire, altruism la cote absolute. Lumina a respectat hotărârea biblică a creaturii sale şi s-a retras în afara ei, apărând întunericul, care a devenit realitate. Prin negarea luminii s-a plăsmuit întunericul....mai departe
LECTURI PARALELE
Radu Ciobanu
Sub semnul seninătăţii
Destinul literar al doamnei Dana Konya-Petrişor suportă – mutatis mutandis – o asemănare cu cel al Ninei Berberova: debut în exil şi la o vârstă venerabilă. ....mai departe
Romulus Bucur
Pariul de o clipă
Cîndva, pe la sfîrşitul adolescenţei, într-o străfulgerare de spaimă, am inventat formula „bard judeţean”. Într-o poezie, bineînţeles. Înţelegeam prin asta, atunci, ceea ce vedeam în jur...mai departe
Gheorghe Mocuţa
Nicanor, ultimul om
Pe Nicanor, personaj, alter-ego al poeziei de ultimă oră a lui Mircea Petean îl regăsim, ca protagonist şi coperta al bucăţilor de proză din volumul Nicanor, ultimul om. Nicanor e un intelectual cu vocaţia dispariţiei....mai departe
Gheorghe Mocuţa
„Lista” lui Mircea A. Diaconu
Biblioteca română de poezie postbelică e o lucrare monumentală care îmbină munca şi proiectele universitarului cu aceea a criticului de revistă. O lucrare de 700 de pagini, format mare...mai departe
Petru M. Haş
Marele vostru prieten – Domnul Raul Sihastru
Este vorba mai ales despre prietenul nostru, al tuturor, din imediata apropiere, a cărui viaţă în pante şi serpentine configurează o minunată sihăstrie, din care, câteodată revine printre noi....mai departe
Petru M. Haş
Despre gramatematicologie
Existau la noi în a doua jumătate a secolului trecut, partea fin de si è cle, tineri intelectuali înclinaţi spre mai multe domenii ale culturii. Bine instruiţi, ei se interesau, în virtutea preocupărilor specializate, de artă, filosofie, ştiinţă...mai departe
Petru M. Haş
Viaţa, obiectele, memoria
Poetul Ioan Pop Barassovia: „sunt în iad fără să fiu drac”, este unul din cei mai interesanţi poeţi. Sub cel puţin un aspect, îl depăşeşte chiar pe unul dintre poeţii mei preferaţi, Tudor Arghezi...mai departe
Vasile Dan
Dialoguri în agora
Arta scrisului la ziar este nu o dată umorală. Pe cît de spectaculoasă – oferind intempestiv notorietate, putere (nu o dată iluzorie), vizibilitate publică – pe atît de efemeră...mai departe
Ioan Matiuţ
Fenomenul Port Arthur
Pe malul stâng al Mureşului aproape de ieşirea din Arad, există un loc numit Port Arthur. Nu ştie nimeni dacă denumirea vine de la oraşul manciurian...mai departe
Lucia Cuciureanu
Secvenţe în tonalităţi crude
Dumitru Crudu este la ora actuală un scriitor bine cotat. Îl recomandă fronda teoretic-literară (a lansat în 1998, împreună cu Marius Ianuş, Manifestul Fracturismului în ziarul „Monitorul de Braşov”)....mai departe
Carmen Neamţu
Fotografii în cuvinte
Într-un timp în care ziarele sunt din ce în ce mai puţin colecţii de idei şi din ce în ce mai mult o adunătură de ştiri, Baricadele reuneşte texte scrise de jurnalistul Andrei Crăciun pe parcursul a zece ani...mai departe
Costel Stancu
În aşteptarea clipei zero
Cunoscută cititorilor prin editările sale anterioare, poeta Domnica Pop revine în spaţiul literar cu o nouă carte de poeme-haiku, Ora lactee (Editura Trinom, Arad, 2016)...mai departe
Horia Ungureanu
Rătăcitorul şi umbra sa
Încercând să aflu cât mai multe informaţii despre autorul cărţii (de pe net sau citind prefaţa lui Sorin Lavric), mi-a venit în minte expresia omul orchestră...mai departe
Petre Don
Dragostea, ca o intervenţie la avarie
Poeta Anda Maria Neagoe s-a născut şi trăieşte în Lugoj, acolo unde s-au plămădit mari personalităţi cultural-literare româneşti. Anda Maria Neagoe n-a apărut din neant, ea există şi creează (precum alţii ca ea), pe un sol fertil...mai departe
Constantin Dehelean
Despre Continentul România şi Arhipelagul lui
Sanda Golopenţia este o stălucită reprezentantă a diasporei române. Ea are viziunea acelei cercetătoare pentru care societatea românească nu poate fi salvată decât prin refacerea legăturii cu perioada interbelică....mai departe
Alexandru Moraru
Atracţie şi repudiere în sinele galant
Cea de-a doua carte din catena lirică Iubirea nu bate la uşă – apărută la Editura Brumar (2016) – este identică, în formă şi conţinut, cu perechea ei ivită în anul 2013 la editura omonimă...mai departe
Alexandru Moraru
Imaginarul prolific şi concreteţea captivă
La noi, după revoluţie au apărut un număr mare de lucrări beletristice tratând aceeaşi temă: condiţia scriitorului/ intelectualului în totalitarism...mai departe
Alexandru Moraru
Abisurile vocabulelor
E o bucurie când, după „tone” de versificări pline cu limfă, secreţii şi alte turbulenţe hormonale, nimereşti şi un volum de poezii „normale”...mai departe
Anton Ilica
Producţia de dorinţe şi „intrarea pe mai multe uşi”
Estetizarea cultului narcisiac prin care corpul devine metaforă ocupă încă spaţiul textual al retoricii sentimentale. Nominalizarea plăcerilor tactile întreţine un univers ficţional...mai departe
Mircea M. Pop
Secvenţe literare germane
O vacanţă de neuitat în Grecia
Născută în 1955 la Lipova, judeţul Arad, Carmen-Francesca Banciu pleacă în 1991 în Germania împreună cu cei trei copii ai ei, unde avea o bursă DAAD şi din 1992 trăieşte în Berlin ca scriitoare liber profesionistă...mai departe
PRE-TEXTE
Constantin Dehelean
Obsesia „experimentului” antic sau despre începuturile umanităţii împlinite
Am parcurs, reflexiv, rafturile bibliotecii mele, căutând răspunsuri la fel de fel de întrebări. Unele, oarecum eclozate din vechi lecturi superficiale, stăruie obsesiv, alături de altele, contorsionate...mai departe
BIBLIOTHECA UNIVERDALIS
Richard Brautigan, poet, prozator american
(1935-1984)
...mai departe
Laura Casielles (Pola de Siero, Asturias, 1986) e licenţiată în Jurnalistică, a absolvit Universitatea Complutense din Madrid şi Facultatea de Filosofie a UNED; a obţinut masteratul în studii arabe şi islamice contemporane la Univeritatea Autonomă din Madrid.
...mai departe
CONTACT
Nicolae Prelipceanu, Odioseea. Un jurnal pe sărite, Editura Institutul European, Bucureşti...mai departe
George Ţărnea, Cu privire la iubire, (poem olograf), Bucureşti, 2015Ș...mai departe
Paul Diaconescu, Memoriile unui Pierde-Ţară, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2015...mai departe
Toma George Maiorescu, Azimutul poemului fluviu, Editura Tipo Moldova, 2015 (antologia poetică)...mai departe
Adrian Lesenciuc, Cartea de apă. Cu Borges privind râul, Cartea Românească, 2016... mai departe
Marcel Mureşeanu, Teama, versuri cvintine, Editura Avalon, 2016...mai departe
Titus Crişciu, Aniversaţi şi alte scrieri, David Press Print, 2015... mai departe
Viorel Lică, Noul manual de uitat trecutul, Editura Tracus Arte, 2012... mai departe
Theo Guşat, Garderobă, poezii, Editura Primus, Oradea, 2016... mai departe